Povestea unei barci, Hy 470 Fly, by Hiros Yacht!

 Povestea unei barci, Hy 470 Fly, by Hiros Yacht!

Chiar daca au trecut cativa ani buni, povestea unei barci de pescuit Hy470Fly Hiros Yacht, a inceput cand, ca mulți alți pescari de răpitori, m-am decis să caut cea mai bună barcă pentru mine. Visul de a fi fericitul proprietar al unui bassboat era, totuși, departe de realitatea bugetului și nevoilor mele.

Aluminiu sau fibra?

Așadar de ce barcă aveam nevoie? De o barcă ușoară, care să gliseze rapid și să poată transporta la o viteză rezonabilă (35-40 km/oră) doi pescari cu bagajul aferent. Preferabil una care să solicite pentru această operațiune un motor de 15-20 CP, la limita înmatriculării. În funcție de modificările de care aveam nevoie, mai devreme sau mai târziu (platformă pentru pescuit, motor electric, livewell), eram dispus să măresc puterea motorului la 30 sau 40 CP. Pe deasupra, trebuia să fie și ușoară, să o pot lansa ușor la apă în locurile unde rampele sunt proaste sau inexistente. Chiar dacă în această categorie se încadrează mai bine bărcile din aluminiu, am găsit o variantă din fibră de sticlă. 

Estonia, Team Hungary, barci de pescuit Hy470Fly Hiros Yacht

Am văzut prima oară Hy470Fly în 2015, la Campionatul Mondial de Pescuit din Barcă la Răpitori FIPS din Estonia.

Erau bărcile oficiale ale echipei Ungariei, făcute special pentru ei de compania Hiros Yacht. Concepute strict pentru pescuit, cu platforme pe față și pe spate.

Să glisezi rapid o barcă din fibră de sticlă cu trei persoane la bord, propulsată de un motor de numai 10 CP, pare o utopie. Nu și pentru acest trimaran.

În ciuda construcției din fibră de sticlă și a modificărilor aduse cu platformele și spațiile de depozitare, Hy 470 Fly cântărea numai 200 kg, fără motor.

Aceste trimarane realizate din fibră de sticlă m-au impresionat de la prima vedere, văzând echipa Ungariei cât de elegant pescuia din acestea.

Lungimea de 4,65 m era suficientă pentru trei persoane, doi pescari și un arbitru.

Peter Sztahovits, Hy470Fly

Peter Sztahovits, membru al echipei naționale a Ungariei, mi-a explicat că nu au pus motoare mai mari pe aceste bărci, deoarece aceasta este limita de putere în Ungaria pentru a conduce fără permis. Și pentru ei sunt suficienți 10 CP, barca glisează repede și se deplasează cu 32-35 km/h cu doi pescari și echipament. Ulterior am aflat că motoarele Suzuki de 10 CP, cu care erau echipate bărcile, erau tunate la 17 CP.

Bela Lukacsi, Hy470Fly

După un an am văzut din nou acest model de barcă la Bela Lukacsi, field tester și membru al echipei Salmo Ungaria, de această dată echipată cu un motor de 40 CP. L-am întrebat pe Bela cu ce viteză se deplasează –„Cam 59 km/h”, mi-a răspuns. Mi-a explicat că datorită pescajului mic a simțit nevoia unei motorizări mai mari de 20 CP, pentru a putea merge pe valuri mari fără a se stropi.

F&H Expo 2017, Hiros Yacht – România

A urmat târgul F&H 2017, unde am revăzut Hy 470 FLy și am hotărât că această barcă se potrivește exact cerințelor mele. Producătorul (www.hirosyacht.hu) și distribuitorul român (www.faimoasabarca.ro) considera că Hy Fly 470 va avea și la noi cel puțin același succes ca în Ungaria, deoarece se pretează apelor și pescuitului la răpitori din România, iar modelul de bază (culoare opțională, mochetă specială antiderapantă, tacheți, rolă ancoră, suport prindere sfoară, pompă santină, leduri, panou de comandă, balustradă din inox, compartimente, cârlige remorcare, scaune casting etc.) costă 3600 de euro. Zis și făcut, în primăvara 2017 eram în Kecskemét, la compania Hiros Yacht, Ungaria, și trei zile am asistat la producerea și echiparea unei bărci Hy470FLy, de la ieșirea din matriță până la montarea profilurilor de aluminiu, a mochetei, a scaunelor, a consolei, a accesoriilor, a motorului termic și a sonarului.

Hy 470 Fly, pas cu pas

Pentru prima oară în viața mea am văzut cum se realizează straturile din fibră de sticlă necesare producerii bărcilor.

Cam așa arată o barcă Hy470Fly înainte de echipare. După ieșirea din matriță se atașează capacele celor cinci chesoane (spații de depozitare).

În curtea Hiros Yacht urmează operațiunea de spălare a ambarcațiunii, praful din fibră de sticlă fiind îndepărtat în totalitate.

Profilurile din aluminiu dau un plus de design bărcii, dar ajută și la stabilizarea mochetei care îmbracă platformele din față și din spate

Pentru aplicarea mochetei, compania Hiros Yacht are un specialist care vine numai pentru această operațiune. Superpriceput.

În același timp în care se montează mocheta, restul accesoriilor nu stau pe loc, fiecare angajat știe exact ceea ce are de făcut.

Alte bărci de pescuit ca Hy470Fly

În afară de Hy 470 Fly, Hiros Yacht mai produce încă trei modele de bărci Hy 5.0 Fish, Hy 520 Kingfisher, Hy 520 Kingfisher S.C. și este importator oficial Kimple si al iahturilor Saver Italia. 

Liftul Hiros Yacht

Așezarea și reglarea bărcilor pe peridoc se face cu ajutorul unor scripeți și lanțuri, pare joacă de copil.

Timp sau bani

Înainte să asist la producerea acestei bărci aveam o părere total greșită despre prețurile care implicau platformarea și mochetarea unei bărci. Normal, mi se păreau enorme și nejustificate. Acum, văzând volumul de muncă și costurile materialelor folosite, am început să înțeleg de ce costă atâta. Credeți-mă, nu e mult. 

Motorizare 10-40 CP sau 60 CP? Yamaha să fie!

Hy470Fly a fost concepută să gliseze cu un motor de numai 10 CP. Maximum de motorizare acceptat de oglinda bărcii este limitat la 40 CP, eu am optat pentru un Yamaha de 30 CP, în opinia mea suficient pentru a atinge o viteză de 40 km/h. Din câte am înțeles, oglinda bărcii se poate întări suplimentar, există proprietari care au pus motoare de 60 CP, în acest caz viteza maximă depășind 70 km/h.

Instalare gadgeturi

Și dacă totul este nou, punem și un sonar pe măsură. La acel moment cel mai bun raport calitate-preț l-a avut un Helix 9 Mega SI CHIRP, cumparat si montat tot de la Hiros Yacht.

Scaunele premium Tempress, made in SUA, au completat perfect designul bărcii. Nu mai zic nimic de confort, este evident. 

Comenzile volanului, manșă de viteze, ceasul indicator, sonarul și restul părților electrice sunt din nou montate doar de un angajat. Genul tipicar.

Toate bărcile de pescuit Hy470 Fly Hiros Yacht sunt echipate cu tacheți, tablou de distribuție, rolă pentru ancoră, pompă santină, cârlige de remorcare. 

Platforma din spate este echipată cu trei spații de depozitare pentru rezervor, baterii, veste de salvare. Suficient de încăpătoare, cu acces ușor.

De ultimele detalii se ocupă întotdeauna Atilla Farkas, proprietar, designer, inginer al firmei Hiros Yacht. Hy 470 Fly este proiectul lui de suflet.

Sofer de lux

Barca mea a fost primul model care a beneficiat de acest tip de scaune Tempress pentru condus. Consola este made in Hungary.

Peridoc

Eu am folosit peridocul meu pentru transport, dar există și posibilitatea achiziționării unui peridoc special, made in Polonia, la un cost de 1 000 euro + taxe.

Noapte bună Hy470Fly

Ultima zi dedicată echipării ar fi trebui să aibă 48 de ore din punctul meu de vedere. Hy 470 Fly este un proiect care necesită mult timp pentru echipare. În același timp când se finalizau ultimele detalii la barca mea, în fabrică s-au produs, pregătit și livrat șase bărci simple, timpul fiind împărțit egal ambelor operațiuni. Din nou, am înțeles ce volum de muncă trebuie depus la producerea unei bărci de acest gen. Am terminat noaptea, rupți de oboseală, dar pe deplin mulțumiți de ceea ce ieșise.

Back to România

La întoarcerea în țară am completat Hy 470 Fly-ul cu motor electric Minkotta Terrova Ipilot 55, un must have 2017, cel puțin pentru mine.

După prima ploaie am realizat că am o pompă de santină automată, care scoate apa din barcă instant. Băi, husa, uitasem să iau husa!

Păi, unde facem noi o husă repede și pe măsură? Agendă telefon, sunat Dan Giorghiu (Echipamente Joy): „Vin acum să îmi faci un costum custom!”

Proiectul nu putea fi finalizat fără un pic de branding, bineînțeles Strike Pro, firmă care mă sponsorizează în campionatul național.

Barca era complet echipată pentru nevoile mele. Totuși parcă mi-ar fi plăcut un pic mai mare și mai înaltă.

Singurul lucru pe care l-am schimbat la Hy 470 Fly a fost elicea motorului, cu un pas mai mare, pentru un plus de viteză. Nu am câștigat mai mult de 2,3 km la oră.

Teste Hy470Fly Hiros Yacht. Sărulești, Valea Argovei, Dunăre, Delta Dunării, Bicaz.

Ce vă pot spune cu mâna pe inimă este că acest trimaran, grație celor trei chile, chiar dacă din față arată ca o hidrobicicletă sau ca o cazma, la o lungime de 4,70 metri, este de departe cea mai stabilă barcă din care am pescuit. Chilele sparg perfect valurile în marș fără a arunca apa în barcă, cu motorul de 30 CP mergea cu 42-45 km/h în funcție de bagaj și încă o persoană în plus. Barca glisează instant, consumul este exact cel dat de producătorul Yamaha, în condițiile unei solicitări la 5 200 rpm.

Ipilot need

Într-adevăr, barca este destul de joasă, așadar expusă valurilor mari venite din spate sau din lateral. Am rezolvat această problemă folosind un motor electric cu funcție de ancorare. Astfel valurile se sparg frumos în fața bărcii, feliate ca la carte de cele trei chile. În afară de valurile făcute de o rapidă Navrom care face valuri de peste un metru pe Dunăre, valuri pe care le-am luat fiind staționat cu spatele către ele, nu am luat niciodată apă. Fie vânt și valuri pe Isac, anafoare pe Dunăre sau vreme rea pe lacurile mari. 

Hy515Fly 

Un an mai tarziu Hiros Yacht a început un nou proiect, Hy 515 Fly. În loc de 4,65 m, aceasta avea 5,15 m, lățimea 185 cm (față de 180 cm), cu 23 cm mai înaltă. Normal, față de cele 200 kg ale Hy 470 Fly, acest model va cântărea cu 50 kg mai mult. Barca a fost echipată standard cu livewell, compartiment pentru lansete și multe alte surprize. Nivel de motorizare 30-70 CP. Un proiect la care am dat si eu o mana de ajutor, atat la proiectare, cat si la echipare. Aceste modele nu mai sunt disponibile, intre timp s-a lansat HY 525 Fly.

Informatii:

Barcile de pescuit Hiros Yacht sunt disponibile in Ungaria la www.hirosyacht.hu

In Ungaria taxele (TVA) sunt 27%. In Romania TVA este 19%.

Vreti sa povestim si despre sonare?

Daca ti-a placut, apreciez orice SHARE

Andy Arif

https://andyarif.ro

Pescuitul este o joaca frumoasa, atunci mai ales atunci cand o iei in serios. Copil de pescar, tata de pescar, prieten de pescar, povestitor, calator, iubitor de natura, visator in aceasta minunata lume a pescuitului. Fie ea vorbita, scrisa, foto, video sau online.

Postari asemanatoare

lasa un raspuns

ro_RO
Powered by TranslatePress