Cheburashka, gume și cârlige offset la mreană? Stilul lui Peter Sztahovits

 Cheburashka, gume și cârlige offset la mreană? Stilul lui Peter Sztahovits

Se fac mai bine de șase ani de când am înțepat prima mea mreană, voit, intenționat, la o nălucă artificială. Se întâmpla pe râul Garam. A durat ceva până preferințele s-au cristalizat și, într-un final, am rămas fidel creaturilor de mici dimensiuni, nimfă siliconică și rac.

Jigging versus cheburaska și cârlige offset la mreană?

În schimb, la utilizarea nălucilor soft, apăreau două probleme: porțiunile de râu pe care mrenele au obiceiul să se hrănească au destule obstacole submerse și, mai mult, un curent extrem de rapid. Combinația jig pentru obstacole și curent rapid, sincer, nu cadrează. Adică funcționează, dar numai dacă ajungi să cunoști râul pe dinafară. Și chiar și așa, un râu evoluează în permanență, sedimentele trec dintr-o parte în alta iar cunoștințele mele nu erau suficiente pentru un pescuit mai comod, fără rupturi dese. Întotdeauna mă concentrez să găsesc traseul potrivit de recuperare și, evident, e important ca să traversez liniar locul în care ele, mrenele, stau la mezat. Și așa apare cea de-a doua mare problemă: identificând zonele de staționare, în care mrenele stau lipite pe câțiva metri pătrați, nu de puține ori le înțep accidental. Pentru cei care mă cunosc, eu chiar trăiesc o dramă când se întâmplă asta și încerc să reduc la minimum situațiile de acest gen.

Mărimi bile cheburaska și cârlige offset la mreană

Și așa ajung la prima soluție a problemelor: cârligul offset, cu montare rapidă pe lestaj rusesc, cheburashka. Nu că soluția asta nu ar fi fost la îndemână mai devreme, dar aveam eu un pitic pe creier că mreana nu se înțeapă bine cu așa ceva. Nimic mai fals! Am început cu gume de cinci centimetri, convins fiind că mărimile mai mari ar fi prea mari. Pe mărimea asta se brodează perfect cârligele offset de mărime patru, cele mai mici pe care le poti găsi în magazinele de pescuit. Bineînțeles, mă uitam și la grosime, că trebuie să reziste la bătălia cu o mreană. Bilele cheburaska le-am ales mici, de 3-4g. Uneori mai ușoare, uneori puțin mai grele, cum sunt mai eficiente. Râul Garam are adâncimi de 1.5-2m și plaja asta de greutăți este perfectă. Bineînțeles, țin cont și de viteza curentului.

Cum este atacul mrenei la cheburaska și cârlige offset

Ideea e că bilele cheburashka și cârligele offset mi-au rezolvat problemele. Mă proptesc și în piatră și în creangă cu offsetul, dar cu un zvâc scurt salvez năluca. Până în momentul în care am atac (ciocan) de mreană. Care, atac, de altfel nu e întotdeauna asemănător. Ideea este că traversez cu guma toate pietrele de pe substrat. Creatura se rostogolește, se răstoarnă și o animez cu jerkuri scurte, fiind în control deplin permanent. În tot acest răstimp, dacă am un pește în zonă, acesta urmărește năluca și sare să o aspire. Acesta este atacul scurt, de mreană. Cu alte ocazii, dacă aspirația e în levitație, pur și simplu o ia la goană, fără niciun zvâc cauzat de aspirație sau scuturarea capului.

oznorMB

Cum înțepi cu cheburaska și cârlige offset la mreană

Cel mai important lucru este faptul că offsetul asigură o înțepare excelentă, fără echivoc și fără să deterioreze trompa cumetrelor. Și pe măsură ce am ajuns să am o trusă dedicată offseturilor, am prins curaj și la mărimea gumelor. Practic, am ajuns să folosesc un echipament mai bădărănos. Am uitat de finețea de început, cu textil de 0.08mm și leader de 0.18mm. De fapt, leaderul e bine să fie de maximum 0.18mm, pentru că un fir mai gros mă împiedică să fac animarea așa cum am descris mai sus. Dar linia principală am mărit-o, tocmai pentru că am ajuns să arunc gume mai mari.

Cum să reglezi frâna mulinetei la mreană

În ceea ce privește drilul, reglajul mulinetei este sfânt, adică moale. Dacă strâng fluturele prea tare, pocnește leaderul. Lanseta o țin de cele mai multe ori în sus, pentru că nu vreau contact permanent al firului cu pietrele. Comportamentul tipic al mrenei după înțepare este urcatul în amonte și în timpul urcării obișnuiește să scuture furibund din cap. Sunt și evadări bruște, în viteză, dar pe acestea le contracarez cu frâna moale, eventual ușor strânsă.

Nălucă mare, mreană mare?

Schimbarea în nălucă mare poate da rezultate. Nu o dată mi s-a întâmplat să schimb pe gumă de 7 centimetri și să am cinci mrene grase în prima oră de pescuit. A se înțelege că prin „mreană grasă” mă refer la un exemplare de peste 70 de centimetri. Articolul de mai sus este un cumul al experienței adunate în multe partide de pescuit. Dacă aveți acest pește în zona în care locuiți/pescuiți, merită să faceți o încercare. Eu o numesc metoda de cinci stele. E sigură, spectaculoasă și mult mai simplu de pus în practică decât și-ar imagina mulți dintre voi.

Text și foto: Péter Sztahovits

Echipament pentru cheburaska și cârlige offset la mreană

Năluci: Daiwa Steez Hog, Daiwa Dfin

Lansete: Daiwa Tournament AGS Jigger, Daiwa Airity Light Spin

Mulinetă: Daiwa Certate 2500 D

Fir textil: Daiwa Prorex UL Finesse Braid

Înaintaș fluorocarbon: Daiwa Tournament FC

Cârlige offset: Daiwa Bassers Worm

Mai multă mreană? Dă matale un scroll/swipe în jos

Și totuși cum se prinde mreana la voblere?

Pescuit din caiac, dresor de mrene și cleni!

Daca ti-a placut, apreciez orice SHARE

Andy Arif

https://andyarif.ro

Pescuitul este o joaca frumoasa, atunci mai ales atunci cand o iei in serios. Copil de pescar, tata de pescar, prieten de pescar, povestitor, calator, iubitor de natura, visator in aceasta minunata lume a pescuitului. Fie ea vorbita, scrisa, foto, video sau online.

Postari asemanatoare

lasa un raspuns

ro_RO
Powered by TranslatePress