DAM Effzett, între istorie și filmul Operațiunea Monstrul!

Astăzi povestim despre DAM Effzett, o lingură oscilantă nemuritoare și despre filmul Operațiunea Monstrul. Fiind un fidel iubitor al pescuitului cu oscilante, nu puteam începe fără un citat dintr-un articol mai vechi scris de Florin Negrețu, de pe vremea când informația încă mai mirosea a cerneală și hârtie tipografică. De departe, cred, unul dintre cele mai frumoase articole tribut dedicate acestor banale, dar fascinante bucăți de metal.

“Chiar uitată, lăsată deoparte, prea rar sau fără de campanii publicitare, lingura oscilantă se încăpățânează să trăiască, să prindă pește și, din când în când, să mai nască un pui viu, un model nou și prinzător. Precum rechinii sau sturionii, rezistă din vremurile de început ale spinningului. Pot spune cu mâna pe trusa de scule că oscilanta a fost mereu o nălucă de bază. De ce îi zic nălucă? Pentru că e iluzia pură. E atractivă doar în mișcare. Și se bazează în principal doar pe vibrație și sclipire de culoare. Oscilanta se reduce la vibrație, e esență, e avatar de pradă, ca să zic așa. În cele câteva momente de oprire a gândirii și început al simțirii pe care le-am avut urmărind sclipirile argintii, am văzut de multe ori știuca unduind în spatele bătăilor lingurii: s-o atace, să n-o atace? Pescar, nălucă, pește răpitor parcă jucăm piatră –hârtie –foarfecă; fiecare e învins și învingător la rându-i, în cerc. Doar oscilația trecea prin noi, mai departe, până se pierdea în cea de fond… dacă ai simțit-o și ai rezonat, atunci ziua, partida, și poate chiar mai multe sunt salvate.”

 Florin Negrețu

Filmul Operațiunea Monstrul, important pentru mine este să prinzi tu, cu DAM Effzett!

Nu cred că mai există pescar care să nu fi auzit de Dam Effzett, probabil cel mai faimos pișcot din lumea oscilantelor. Protagonist și în filmul “Operațiunea Monstrul” – 1976, împreună cu Original Heinz,  DAM Effzett a “jucat” în acest film alături de trei pescari și actori celebri: Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Marin Moraru.

“Acum, după ce am depăşit momentul surprizei, după ce ne-am obişnuit cu ideea că Titus Popovici, scenaristul nr. 1 al «filmelor trecutului nostru» a aruncat ancora în prezent şi încă la malul comediei, că Manole Marcus, regizorul iubitor de gravitate s-a lăsat sedus de aceeaşi seducătoare comedie, acum, după ce s-au consumat toate semnele de exclamare şi au ostenit toate mirările, trebuie să recunoaştem: ne aflăm totuşi în faţa unui film de Titus Popovici şi Manole Marcus. Un film care e departe de Puterea şi Adevărul, departe şi de Actorul şi sălbaticii, dar este aproape şi apropiat celor ce l-au făcut. Şi îi reprezintă. Îi reprezintă, pentru că această comedie mai mult sau mai puţin «cu pescari», mai mult sau mai puţin comedie, este un film de atitudine. lar atitudinea, mai exact spus curajul ei, este semnul sub care funcţionează colaborarea Titus Popovici — Manole Marcus. În mod vizibil şi pus în evidenţă şi subliniat de autori, aici miza nu este nemaipomenită. Relele «înfierate» nu sunt nici noi, nici capitale. Curajul nu se manifestă deci faţă de tigri, ci faţă de câţiva motani, unii şmecheri, altii tonţi. Care motani însă, după cum ni se demonstrează, nu au nevoie decât de o mică, o foarte mică şansă pentru deveni tigri. Aproape o fabulă. O fabulă, jucată în multe travesti-uri: travesti de film poliţist, la început; de moment vessel mai apoi; de şarjă oarecum prietenească, de satiră rea, de comedie duioasă, travesti, chiar la urma-urmelor de film realist. Un film realist despre nişte oameni, acolo, care se întorc din concediu discutând despre neveste şi obligaţii, în timp ce un pescar fanfaron povesteşte cum a prins el monstrul. Şi totul încremeneşte în jurul unui cuvânt venit parcă dintr-un prea cunoscut banc: calm, calm, calm.

Calm. Aceasta este şi atmosfera filmului. Calm şi o nesfârşită răbdare care reclamă calmul şi răbdarea spectatorului. A spec­tatorului de comedie, obişnuit să se lase mitraliat cu plăcere de gaguri, poante, situaţii, replici de haz. Dispus la «hohotul de râs» oricum ar fi să fie el provocat. Ceea ce nu e cazul. Cu puţine, câteva mo­mente-excepţie, Operaţiunea Monstrul nu e o comedie de hohot, ci de zâmbet, şi nici acela întotdeauna foarte vesel, ci mai cu­rând închis, mai curând cu buzele strânse, căci, vorba cuiva foarte înţelept: «De cine râdeţi…»

Aşa stând lucrurile, şi conştient de starea lor, Manole Marcus şi-a concentrat toată atenţia asupra interpreţilor şi lor le-a în­credinţat în mod vizibil sarcina de a ţine treaz interesul spectatorului. Astfel filmul a devenit un prilej de microrecitaluri pentru câtiva actori minunaţi. Stimulaţi probabil de partiturile scrise pentru ei anume, «cei patru», Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Marin Moraru şi Ovidiu Schumacher, s-au lansat într-o adevărată joacă de-a plictisul, de-a prostia, de-a demagogia, de-a demni­tatea, de-a sinceritatea — o joacă la care, participant din umbră, se simte un al cin­cilea: regizorul. Între ei toţi se creează o complicitate «de scenă», favorizată şi de secvenţele lungi ce aduc a tablouri în cadrul unui act, şi de contrastul dintre lungimea secvenţelor şi dialogurile scurte, făcute din cuvinte lăsate în suspensie, completate cu tăceri şi «joc de mimică», o complicitate la care e invitat şi specta­torul cu un fel de «haideţi să ne amuzăm împreună». Procedeul este bun şi el chiar funcţionează un timp atât, cât nu s-a tocit prin repetare. În momentul acela e nevoie de altceva, şi acel altceva chiar apare. Sub forma unei scene magistrale între Toma Caragiu şi Marin Moraru (Marin Moraru pierdut sub sacul de dormit, povestind «p-aia cu bicicleta galbenă», năuc şi împleticit, peltic şi chior de somn, rămâne o pagină de candoare comică unică), sau sub forma unei scene între Torna Caragiu şi Octavian Cotescu pupându-se clătinat în barcă, înduioşati de momentul sincerităţii; sau, din nou, Toma Caragiu căzând în apă şi începând pe dată, ca-n transă, să pledeze împotriva poluării sonore; sau, Octavian Cotescu strecurând, cu gesturi de contrabandist de stupefiante, caseta cu Periniţa în casetofon; sau… S-ar părea că ajunge. Nu cred. Nu cred, poate şi din «vina» actorilor care, în cele câteva secvenţe numite, demonstrează prea bine ce-ar fi putut ei dacă… Insuficient exploatat mi s-a părut fi mai ales Ovidiu Schumacher, redus cu încetul la o schemă, din personaj principal ce se afla la început. Există apoi o ruptură vizibilă între ponderea celor patru şi restul distribuţiei principale (Alexandru Manolescu, Cristina Hofman), un gol de tensiune care, într-un film cu acţiune vie şi personaje multe ar fi trecut poate neobservat. Aici nu. Şi, în fine, imaginea. Surprinzătoare pentru ceea ce ştim că pot da aceşti doi foarte buni operatori, Alexandru Întorsureanu şi Gheorghe Fischer. Regizorul a ocolit decupajul alert, strâns, varietatea de unghiuri, mişcarea în cadru, ca şi cum şi-ar fi dorit o imagine amorţită de căldură şi de plictiseala gesturilor repetate identic, de zece ani, în concedii identice. Este ca şi când ar fi dorit să se vadă căldura şi moleşala şi monotonia repetării, nu în imagini, ci pe fiecare imagine. Ceea ce, recunosc, a şi reuşit Alexandru Întorsureanu şi Gheorghe Fischer au redat cu fidelitate acest lucru, însă, din nou, nu am impresia că este spre binele filmului.

În rest, film cu decoruri puţine, semnate corect Virgil Moise, cu costume şi ele puţine, semnate, ca de obicei, scurt: Tomina, cu muzică de George Grigoriu, plăcută, muzică gândită aşa încât să meargă la fel de bine unui film de aventuri ca şi unei comedii, pentru că Manole Marcus ţinea foarte mult la aceste două feţe ale filmului său, în rest deci, Operatiunea Monstrul, aşa cum şi l-au dorit autorii lui: nesclipicios în formă, ţepos în conţinut.

Aşa cum şi l-au dorit şi aşa cum este, el şi-a găsit spectatorii. Ceea ce, fireşte, contează.”

Eva Sîrbu – revista Cinema nr. 4, Aprilie 1976, imagini din Arhiva Studiourilor Buftea, filmul Operațiunea Monstrul, fotograf de platou Eugen Gheorghe

Puțină istorie DAM Effzett, înainte de filmul Opreațiunea Monstrul

Au trecut mai bine de 87 de ani de când Effzett își făcea prima apariție în catalogul DAM ediția 1933. Inventată de Fritz Ziegenspeck, celebra oscilantă a primit denumirea de “Ever Ready Spinner”, Ever Ready fiind la acea vreme una dintre cele mai cunoscute mărci DAM alături de Quick și Damyl. Tot la acea vreme se pregătea pentru lansare modelul cel mai popular din toate timpurile, varianta de 6,5cm, realizată din alamă de 1,7mm grosime, placată cu argint la exterior și aur la interior, cu dungă roșie și solzi ștanțați pe coadă.

În anul 1936 s-a lansat pe piață o altă versiune, de această dată într-o variantă nichel negru destinată pescuitului pe ape limpezi sub denumirea de Z-Spinner, dată după numele inventatorului Ziegenspeck, păstrând această denumire și între 1949-1958. Abia în 1958 a fost rebotezată Effzett-Spinner, premiera Effzett din catalogul DAM anunțând: „Effzett, oscilanta de neegalat, de renume mondial, de sute de mii de ori dovedită, cunoscută anterior ca Z-Spinner”.

Apa trece, oscilantele DAM Effzett rămân

Revenind la vremurile noastre, pentru mine unul oscilantele au fost nălucile numărul 1 când m-am apucat de pescuit la știucă. Probabil și pentru că voblerele nu îmi erau încă familiare, iar nălucile de silicon abia începuseră să apară firav pe la noi. Nu mai zic că nu existau în vocabularul pescarului român spinnerbait, chatterbait, broaște, glidere, topwater sau alte alternative venite de peste ocean.

Back to the future, DAM Effzett revine

Chiar dacă le aveam în trusă de ceva ani, primul contact cu celebrul pișcot Effzett l-am avut în Delta Dunării, în pescuitul pe canale adânci, cu curent, unde nu era foarte multă vegetație. Aveam nevoie de o oscilantă grea cu care să ajung repede în apropierea substratului unde, bineînțeles, erau cantonate știucile. Fie că pescuiam liniar deasupra substratului sau o jucam pe “cădere” în ofertantul palier de apă al canalelor adânci, Effzett-ul nu m-a dezamăgit niciodată.

Și pe barca și pe mal, DAM Effzett

L-am folosit cu succes și în pescuitul de pe mal unde forma și greutatea acestei năluci mă ajuta să lansez la distanțe mult mai mari decât aș fi putut-o face cu oricare altă oscilantă. Personal, m-am limitat strict la pescuitul știucii, dar am auzit multe povești cu bibani, avați, somni chiar și șalăi care au avut de-a face cu DAM Effzett pe bătrânele brațe ale Dunării. Nu fac excepție de la regula nici lacurile de munte sau de câmpie, important este să ai încredere în năluca pe care o pescuiești.

DAM Effzett, DAM Effzett, dar cum o joci?

Pișcotul este o oscilantă pe care o folosesc exclusiv în ape adânci și în apropierea substratului, atunci când peștii sunt cantonați pe fundul apei. Evoluția, în funcție de caz, o alternez între o recuperare lentă, liniară, razantă cu substratul, alternată cu zvâcniri din vârful lansetei, sau un fel de jigging în care ridic oscilanta de pe substrat și o las din nou să cadă. Atacurile survin fie pe cădere, fie pe ruperile de ritm din recuperarea continuă.

Tot ce merge-n lumea toată, are totusi și o roată!

Și totuși de ce acest “remember” al celebrei oscilante DAM Effzett? Simplu, pentru că, conform sloganului “DAM Effzett hypnotizing fish since 1933!” coroborat cu expresia “Nălucile prind deopotrivă pești și pescari” am fost “agățat” de noile modele proaspăt poposite in România. Le-am ales pe cele din fotografie, dar, cum fiecare pescar are preferințele lui, vă invit să aruncați un ochi pe site-ul Arrow International unde vă așeaptă la un click distanță o mică armată de oscilante și rotative DAM Effzett.

Extra pont din filmul Operațiunea Monstrul, DAM Effzett

– Fii te rog amabil, dezgață-mi și mie lingura aia. Dar vezi, fără zgomot, să nu porcăim locul.
– Nu trage undița, las-o așa. Las-o așa!
– Dragă, ai grijă să nu se piardă, țiu foarte mult la ea, e un Effzet 18, o am din Suedia.
– Suedia…
– Fii atent, fii atent că-nțeapă rău. Fii atent.

Despre istoria mulinetelor DAM Quick v-am povestit?