De la mine până la TN, ochii tăi, ochii tăi și voblere Jackall!

 De la mine până la TN, ochii tăi, ochii tăi și voblere Jackall!

Se făcea că era anul 2007 când primele voblere Jackall TN debarcau oficial în România. După un lung drum din Țara Soarelui Răsare până portul Abrevis, le-am văzut în carne și oase sau corpuri, solzi, ochi și ancore, la prima expoziție dedicată exclusiv pescarilor, Expo Aventuri La Pescuit.  Până atunci le știam din trusele amicilor pescari mai familiarizați decât mine cu Ebay sau site-uri japoneze. Și cu pescuitul la răpitori la acea vreme. Cert este că mi le doream și le așteptam de prea mult timp. Nu numai eu. Probabil nu la fel de mult cum așteptau alții kit-urile pentru pescuit Rex Hunt, în premieră în România, în același an, la același târg sau aceeași expoziție cum ne-a plăcut nouă revista Aventuri la Pescuit să prezentăm acel eveniment unic în România la acea oră. Ora exactă în pescuit. Mă rog, ignorați acest amalgam de idei din primul paragraf, dacă nu vă regăsiți în ele. M-a luat valul amintirilor într-o eră în care timpul și spatiul sunt limitate chiar și pe acest blog. Pentru cei mai tineri, dar și pentru cei mai bătrâni, povestea continuă…

Expo Aventuri La Pescuit, prima expoziție pescărească, primele voblere Jackall, primul venit, primul servit

Prima zi de Expo Aventuri la pescuit, 2007. Au venit? Pachetul cu voblere Jackall TN a poposit direct din vamă în centrul expoziției de la Sala Polivalentă cu ceva timp după deschiderea porților pentru vizitatori. Le-am admirat la despachetare, apoi la așezarea pe panourile standului magazinului Abrevis, așteptând cuminți listarea preturilor și etichetelor pentru a intra în posesia lor. Credeți că am apucat? Nu. S-au evaporat instant. Alooo? Unde sunt voblerele Jackall TN, că erau mai devreme pe panou și nu aveau prețuri!  “Le-a luat Liviu Trifina pe toate!” ne-a spus Carmen Bina. Cine era Liviu Trifina? Păi să îl lăsăm pe el să vă povestească, zic…

“A fost odată ca niciodată…. Se pare că așa încep poveștile vremurilor noastre. Asta nu pentru că am fi melancolici, deși suntem, ci pentru că nu mai avem povești memorabile. Deci: a fost odată, ca niciodată, în vremuri în care erau pești, dar nu aveai cu ce să îi prinzi; erau pescari, dar nu știau să prindă pește; erau râuri pe care mergeai o zi întreagă fără să întâlnești pe nimeni… În această opulență de “erau” cel mai greu era să găsești nălucile la care să pescuiești.

Curgea la vale un vobler Jackall TN

Am avut norocul să încep pescuitul la răpitor înainte de revoluție pe unul din cele mai frumoase râuri din România: Prutul. În acele vremuri era o minune să pescuiești la năluci artificiale, singurele opțiuni fiind lingurile (oscilante și rotative) și originala montură dropshot cu streamer de pene sau fire de lână. În anii 2000 s-au deschis porțile comenzilor online pe Ebay și așa am ajuns să ne tratam simptomatic boala cu năluci din SUA și Japonia. Așa am ajuns și să descopăr brandul meu de suflet, Jackall, cu care am pescuit aproape exclusiv timp de peste 10 ani. Perioadă în care trusa mea de Prut se rezuma la mai puțin de 10 năluci: voblere Jackall TN 50/60/70, Jackall Bonnie 95/128, Jackall NitroShad, Jackall 10CC și RS 100, Megabass Vision 110 și Yo-zuri Sashimi Jerkbait.

Aventuri la pescuit, Abrevis și voblerele Jackall TN

Unul din momentele memorabile în istoria bolii mele, pescuitul, a fost anul 2007, când la târgul Expo Aventuri, primul târg de pescuit din România organizat de revista Aventuri La Pescuit, am început să fim invadați de nălucile mult visate. Așa se face ca în prima zi de targ am năvălit la standul Abrevis și m-am așezat să astept să despacheteze voblerele proaspăt sosite de la Jackall. Cum răbdarea nu era punctul meu forte și deja începea sa se aglomereze, am decis să iau toate TN 70 disponibile, afland ulterior că am devenit unul din cei mai iubiți pământeni de confrații pescari rămași cu buza umflată.

Ofrandă pentru Prut

Cum târgul îl terminai cu ușurință în jumătate de zi, am decis că e cazul să probez achizițiile și am plecat direct pe Prut, în lacul de liniștire al Centralei hidroelectrice Stânca Costești, unde am ajuns noaptea, perioadă perfectă pentru șalău. Cum voiam să testez noile achiziții, am ales să pescuiesc în imediata apropiere a centralei, într-o zonă cu adâncimi de 2-4 metri, locul meu preferat fiind o zona de 5/5m unde curentul lovește o insulă submersă situată la 35-40m de mal. Acolo prindeam toamna târziu cam toate speciile de pești: biban, șalău, avat, somn, chiar și mihalț. Singura problemă erau structurile care te deposedau de năluci; de cele mai multe ori le pierdeai lansând direct pe insulă, în apă de 30-40 cm sau  când așteptai să cadă năluca pe substrat. Aceasta rămânea blocată printre pietre și…

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

Debutul partidei a fost de bun augur, la primul lanseu având un atac violent, pe cădere, dar rămas fără nici o finalitate. Următoarele ore au fost de coșmar însă, fiind ajuns de urările celor rămași fără TN-uri la târg. Așa se face că după miezul nopții, am ajuns la ultimul vobler Jackall TN, restul înotând libere pe Prut, și am decis ca e momentul să spun stop. Ajuns la masina cu “my precious” în mână mi-am zis: WTF ori la bal ori la spital și m-am întors să ofer ultima ofrandă Prutului. A urmat lanseul perfect în noapte, fix la baza insulei, am inspirat profund până a ajuns pe substrat și la prima tură de manivelă a venit atacul: parcă am agățat un tren în mișcare. Drilul a fost pe măsură, peștele fiind ajutat de curenții puternici ai Centralei hidroelectrice, fiind convins ca la capatul firului am un somn mare. După trei sferturi de oră a venit surpriza: primul meu șalau cu greutate din 2 cifre: 10,5 kg.

Timp de câțiva ani acel “my precious” TN a devenit năluca pe care o scoteam din trusă atunci când nu prindeam la nimic și până să își câștige libertatea mi-a mai adus alte 3 capturi de 2 cifre. Și acum, când nici o nălucă nu funcționează, înainte de a ceda psihic, apelez la naluca supremă, voblerul Jackall TN, și de cele mai multe ori salvează situația.”

Liviu Trifină – bolnav de pescuit, dependent de TN

Bineînțeles ca nu a fost singura dată când Liviu Trifina ne-a lăsat cu buza umflată fără voblere Jackall TN. Au mai urmat câteva episoade în magazinul Abrevis, tot când le așteptam cu sufletul la gură și la scurt timp după ce soseau eram anunțați: „Iar le-a luat Trifina pe toate!”. Vremuri apuse.

Discover the unexpected

Trecut-au anii și s-au adunat multe povești cu pești în care personajul principal au fost voblerele Jackall TN, povești cu avați, bibani, șalăi și știuci. Pe unele le-am scris, le voi scrie, pe altele le-am uitat, dar mi le aduc eu aminte sau mi le aduceți voi aminte. Mutăm teleobiectul nostru în 2021 când Ciprian Hrișcă îmi spune, într-o zi cu soare de septembrie, că Arrow International o să devină importatorul principal Jackall în România.

De la mine până la TN, ochii tăi, ochii tăi

“Soarele meu, cum, nu știai? Au venit deja la Arrow o grămadă de voblere, nu numai TN-uri,  spinnertail-uri, spinnerbait-uri, gume, cicade, oscilante, broaște, haine, șepci, bagajerie. Urmează lansete și multe, multe alte năluci, accesorii, surprize. În plus, vezi că japonezii de la Jackall sunt cu ochii pe competițiile de la noi, cele ale Ligii Române de Spinning și Predator Challenge. Apropos de competiții, vezi că pe 1-3 octombrie participăm împreună la Relax Trophy ca echipă Jackall România.”

Cam asta mi-a zis Hrișcă Șacalul. Probabil, nu degeaba, la concurs, în aplicația Predator Challenge am trecut din greșeală echipa Arif-Hrușcă, toate au un sens pe lumea asta. Ochii tăi, ochii tăi…

De la Hrișcă citire despre voblere Jackall, despre LRS, despre Predator Challenge, despre Arrow, despre Trout Area, despre FIPS, despre una, despre alta, oficial „ne merge bine, în secret mi-e dor de tine”

„In contextul în care mi-am dorit și în parte cred ca am și reușit sa așezăm Predator Challenge în rândul competițiilor de anvergură la nivel național și de ce nu, la nivel european, mă bucura inițiativa Arrow Internațional de a mari numărul de branduri prezente in România. Era rândul ca și produsele ‘high end’ să iți găsească locul alături de competiția noastră și cred că pe viitor împreună vom reuși să ridicăm standardul competiției. Interesul Jackall pentru piața romanescă, datorat în parte de nivelul concurenților prezenți la Predator Challenge, dar și de dezvoltarea exponențială a Trout Area in țara noastră – nu uitați că România va găzdui cea de-a doua ediție a Campionatului Mondial Trout Area FIPS – s-a materializat prin prezența în magazinele de profil a unui număr mare de repere, unele dintre ele fiind noutăți absolute.”

Ciprian Hrișcă – președinte LRS, organizator Predator Challenge, prieten, fin consumator de JDM și Jackall

Atenție, urmează un moment publicitar pentru voblere Jackall

Începând cu 2021 firma Jackall este mult mai prezentă pe la noi prin Arrow International, unul dintre cei mai mari jucători din piața articolelor de pescuit din România. L-am întrebat pe Radu Boloca, marketing manager Arrow International: “De ce Jackall, de ce TN?”

“De ce colaborarea Arrow International cu Jackall? Este evident că tot mai mulți pescari de la noi au început să acorde o atenție mult mai mare asupra echipamentului utilizat, calitatea fiind un factor determinant în a avea o partidă de pescuit reușită. Iar Jackall era cunoscut ca fiind un brand premium, un producător de echipamente de top cu cerință în creștere și pe piața din România.

De ce Jackall TN? Pentru că este voblerul lipless considerat de majoritatea pescarilor de răpitor ca fiind cel mai bun și mai eficient de pe piață fabricat vreodată. Este voblerul care a inspirat și pe alți producători să dezvolte serii asemănătoare, ca formă și caracteristici tehnice. Detaliile, combinațiile de culori, sistemul de lestare patentat de producătorul japonez sunt cu adevărat de excepție.”

Radu Boloca – marketing manager Arrow International

“A fost odată, ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti”… așa încep majoritatea poveștilor din popor. Și expresia nu îi aparține doar lui Creangă, ci și nouă, pescarilor de răpitori. Bref, așa încep poveștile de pescuit, dar cum se termină? În cazul voblerelor Jackall TN poveștile nu se termină, abia încep. Apropos, ați citit “Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”?

Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea așa. De la mine până la TN, ochii tăi, ochii tăi …

Daca ti-a placut, apreciez orice SHARE

Andy Arif

https://andyarif.ro

Pescuitul este o joaca frumoasa, atunci mai ales atunci cand o iei in serios. Copil de pescar, tata de pescar, prieten de pescar, povestitor, calator, iubitor de natura, visator in aceasta minunata lume a pescuitului. Fie ea vorbita, scrisa, foto, video sau online.

Postari asemanatoare

1 cometariu

  • Superba povestea, descrierea, totul. Felicitari! Lacul de linistire a devenit o amintire, braconaj la greu, inca se mai prinde dar slabut, Acum vre-o 4-5 ani am luat la dalie cum iese bratul mort in Prut 2 mustaciosi frumosi, 5 kg si 3,5 kg. Culmea ca au intrat pe rotativa Lingurita Westin Rotativa Optic 360 10,5g Gfr. Nu mai merg asa des acolo dar o fac din cauza celor amintite mai sus. Salutari si sarbatori fericite!

lasa un raspuns

Powered by TranslatePress