Mustad Jaw Lok, dai un ban, dar stai în falcă!

 Mustad Jaw Lok, dai un ban, dar stai în falcă!

Până să vă spun care-i treaba cu Mustad Jaw Lok, voi începe cu vorbele lui Cristian Melinte, care la scurt timp după ce s-a mutat în Spania a descoperit pescuitul la bass, pescuit pe care apoi l-a practicat ani de zile la nivel profesionist, fiind pe podium în majoritatea concursurilor de bass de pe Ebro. După primul impact cu pescuitul în apă sărată la răpitori a renunțat la tot ceea ce însemna competiții și pescuit în apă dulce.

“O dată ce ai simțit în lansetă atacul și puterea peștilor de apă sărată, nu mai este cale de întoarcere la vechile obiceiuri dulci.” – Cristian Melinte

Apoi albastrul oceanelor l-a răpit de câțiva ani și pe Cox, care nu mi-a spus vreo vorbă mare, ci doar mi-a sugerat înainte să plec în Republica Dominicană să îmi iau echipament serios pentru că peștii de apă sărată îmi vor rupe lansetele ca pe grisine, firele ca pe spaghete. Dacă la echipament (lansete, mulinete, fire) i-am spus că merg cu ce am și că nu s-a născut încă răpitorul care să îmi facă probleme, Cox a zis: “Treaba ta, o să vezi. Măcar pune-ți niște ancore puternice rezistente la apă sărată, groase 3, 4, 5x.” N-am găsit atunci ancore puternice, mi-a armat Berti lingurițele cu niște ancore pentru apă sărată, dar subțiri (normale pentru ape dulci) și da, am scăpat o grămadă de pești. Cox are rar dreptate, o să revin la el la sfârșitul articolului. Lecție învățată, jur să nu mai dau în apă sărată decât cu ancore speciale.

Mustad Jaw Lok, cine te recomandă?

Nevoia unor ancore puternice ca cele de la Mustad Jaw Lok am mai simțit-o în trecut, fie ca a fost vorba de niște știuci gigant, somni nărăvași sau de mrene bătăioase. Anul acesta mi-am programat din nou câteva meciuri cu pești mari, atât în apă sărată, cât și în apă dulce, deci să căutăm ancore. Gând la gând cu bucurie, văd o postare pe pagina de facebook Mustad Fishing România, ancore Mustad Jaw Lok, bune și pe apă dulce și pe apă sărată, 3x, 4x, 5x, mărimi de la nr. 8 până la 3/0/. Fix ceea ce căutam, bașca și câștigătoare la Efttex 2022 cu premiul Best new product. Era weekend, nu îl puteam suna pe Radu Boloca să aflu mai multe detalii, așadar am luat calea internetului.

Mustad Jaw Lok, detalii tehnice by Fisela

Când vine vorba despre detalii tehnice ale produselor pentru pescuit, mereu dau un search pe magazinul Fisela, îmi place atenția cu care sunt făcute descrierile produselor. Ce am aflat de pe Fisela despre Mustad Jaw Lok, vă las și vouă mai jos.

“Realizate dupa tehnologia de ultima generație de ascuțire a vârfului Ultra Point 4.3, ancorele Mustad Jaw Lock sunt ascuțite și rezistente datorită unui amplu proces de forjare și a calitătii materialului utilizat. Rezultatul constă într-o gama de ancore cu cea mai mică greutate posibilă, dar și un vârf mult mai rezistent în timp, comparativ cu produsele asemănătoare existente de pe piață.

Tehnologia de construcție constă în sudarea a trei cârlige diferite. Direcția vârfului este aliniată în așa fel cu tija centrală încât peștele să nu poată rejecta năluca, odată înțepat. De altfel, numele ancorei (Jaw Lock – securizarea înțepării, a fălcilor), de aici provine.

Fiecare model Jaw Lock beneficiază de înveliș din titan și o culoare unică, Gunsmoke – Produsul a fost testat prin utilizare continuă cu uzură normală timp de 750 de ore în apă sărată și a rezistat de 20 de ori mai mult decât clasicul Black Nickel.

Inelul central are un profil subțire ceea ce înseamnă o evoluție mult mai facilă a nălucii.

Specificații tehnice:

Tehnologie ascuțire vârf: Ultra Point 4.3

Tratament superior anticoroziune

Canale pe vârf pentru creștere viteză penetrare

Culoare: Gunsmoke

Înveliș Superior din Titan

Tijă scurtă cu ochet supradimensionat

Mărimea: De la Nr. 8 până la Nr. 3/0

Cantitate: 6 bucăți (Nr. 8 – Nr. 1/0), 5 bucăți (Nr. 2/0, Nr. 3/0)

Grosime: 3X, 4X, 5X

Greutate redusă – recomandate pentru armare năluci

Produse realizate în Norvegia”

Mustad Jaw Lok loves Berti and back

Luni m-am dus glonț la Arrow Internațional, am luat o pungă plină cu ancore Mustad Jaw Lok, apoi m-am dus la Berti să îmi armeze câteva modele noi de taifun și S-uri cu care sper să vă arăt și anul acesta niște pești frumoși, sărați și dulci. Eugen a spus că sunt fix ceea ce trebuie, rezolvat cu oscilantele, le-am udat săptămâna trecută prin apele Mediteranei, n-am prins nimic, dar urmează Marea Norvegiei, Marea Andaman și Oceanul Indian. Mai rămâne să îmi echipez și microvoblere pentru mreană, căci da, anul acesta se mai toarnă un film sub regia lui Mălin Mușatescu. În curând veți putea vedea primele episoadele ale filmului King Garam pe Fishing and Hunting Channel, o super aventură cu pescuit la mreană, unde ancorele Mustad Jaw Lok ar fi adus în fața camerei de filmat mai multe exemplare mari.

Dacă am început articolul cu Cox, o să termin tot cu el. Bref și Cox a zis că ancorele Mustad Jaw Lok sunt ce trebuie, așadar, pe unde vă poartă drumurile sau concediile, încercați-le și voi cu încredere, aruncați în bagaje o mână de oscilante Taifun, un kit de lansete travel și pescuiți oriunde vi se deschide în față o apă sărată. Când mă fac mare, vreau să fiu Cox!

Daca ti-a placut, apreciez orice SHARE

Andy Arif

https://andyarif.ro

Pescuitul este o joaca frumoasa, atunci mai ales atunci cand o iei in serios. Copil de pescar, tata de pescar, prieten de pescar, povestitor, calator, iubitor de natura, visator in aceasta minunata lume a pescuitului. Fie ea vorbita, scrisa, foto, video sau online.

Postari asemanatoare

2 Comentarii

lasa un raspuns

Powered by TranslatePress