Odă bărbatului pescar de ştiucă by Ioana Alexe

 Odă bărbatului pescar de ştiucă by Ioana Alexe

De când mă știu mi-am dorit să am prieteni despre care să știu ca sunt prieteni pentru toată viața.  Poate pentru că n-am frați, poate, mi-am dorit o frăție, o camaraderie. Sau poate pentru că mi-am imaginat mereu viața ca o aventură pe mare, ruptă de țărm, în drum spre altceva, împreuna cu câțiva oameni. Si ce oameni să iei pe mare dacă nu niște prieteni? Asta am citit în toate cărțile bune, de la Biblie până la Strada Sardinelor.  Apoi a urmat pescuitul la ştiucă.

Până la pescuitul la ştiucă, de la Noica citire

Am realizat devreme, din cărțile de aventuri, uitându-mă în jur, făcând ucenicie, că bărbații trăiesc o viață paralelă, alta decât cea pe care o trăiesc între noi. Dacă este ceva armonios la mine este doar datorită lungului șir de bărbați care au avut o reală influență asupra mea, un amestec haotic de autori, bunici, personaje tragice din literatura rusă, eroi de benzi desenate, eseiști și filozofi, oameni simpli întâlniți pe drum, profesori și prieteni. Toata tinerețea am fost obsedată de gândul lui Noica de a merge la o școală unde să se predea stări de spirit și-am căutat mereu să devin discipolul unui astfel de profesor. Și-am și fost de câteva ori.  De la bărbații cu care m-am întâlnit am învățat încrederea, simțul aventurii, umorul și mai ales pasiunea.

Clanul bărbaţilor sensibili în pescuitul la ştiucă

Și trebuie să recunosc că m-am uitat mereu cu puțina invidie la toate libertățile pe care le au băieții și am încălcat linia pe care scrie ce „trebuie” să preocupe o fată, de cate ori am putut! Aventura pescuitului la ştiucă a fost una dintre aceste granițe peste care am pășit cu admirație însă și cu puțin orgoliu. Adică, eu de ce n-aș putea? Sunt mai tehnică decât marea majoritate a băieților din jurul meu, mai analitică, mai informată și mai atentă la detalii. Plus că nu nici nu prea beau. Ei bine, n-am reușit să concurez niciodată de la egal la egal cu ei însă am avut timp, în multele momente în care n-am prins, să mă uit în jur și să observ. Am fost pentru ceva timp în acest club select al bărbaților din pescuitul la ştiucă și m-am întors să vă povestesc ce-am văzut.

Fericirea-i un lucru mărunt în pescuitul la ştiucă

Daca îi întrebi de ce merg la pescuit ai să primești multe răspunsuri: ca să se regăsească, ba nu, ca să se piardă, pentru că e liniște, pentru că tatal lor i-a dus când erau mici, pentru că vor să fugă, pentru că pot bea liniștiți, pentru că sunt între ei sau pentru că le place să pescuiască, pur și simplu. Mărinimia și impulsul de a proteja lucrurile mai mici și mai fragile decât el ar fi bine să îl facă să dea drumul partenerului care l-a făcut să fie fericit pentru câteva clipe. Chiar şi atunci când nu prinde nu poate fi nefericit pentru că știe că va veni și mai pornit data viitoare. În final, un bărbat care pescuiește poate fi fericit și ăsta e un lucru tot mai rar. Eu cred că merg la pescuit pentru că e un loc unde emoțiile sunt permise, sunt între ei, se pot întrece, se pot detașa sau respecta și e ok să facă asta. Însă cel mai mult râd unul de celălalt fără să se supere, din contră, se împrietenesc mai tare! Imaginați-vă, doamnelor, că facem mișto de slăbiciunile noastre, ne înjuram prietenește, ne surprindem în momente delicate și ne împrietenim mai tare… ați putea?

Je ne regrette rien…

Specia asta atât de diferită de noi poate visa pești uriași, își poate găsi refugiul pe mare și își poate petrece acolo toata viața. S-au scris cărți și s-au făcut filme despre asta. Adevărul este că nu sunt atât de multe situații în care bărbatul poate să fie bărbat ca pe malul apei când trebuie să găsească soluții să prindă ceea ce nu vede. Doar imaginația lui este la capătul firului. Și ați văzut cum arată imaginația, cât de strălucitoare sunt nălucile, ce culori, ce ape? Au o încredere oarbă că natura va lucra pentru ei, doar sunt stăpânii ei, nu? Scriind asta îmi amintesc de o scenă petrecuta la pontoanele de la Egreta când, după o manșă în care a plouat torențial și stăteam cu picioarele într-o barcă în care era apă de 30 cm, morocănoasă și plină de nervi, doi băieți fericiți au venit cu barca dând la maxim „Je ne regrette rien” a lui Piaf. Atunci am realizat că ratez esențialul: bucuria!

Pescarii relaxaţi în pescuitul la ştiucă

Există o categorie cărora pare că lucrurile le ies ușor. Nu știu dacă așa e însă așa pare. Sper că exista pe lume și oameni care au norocul ăsta. E o plăcere să îi privești: sunt relaxați, au încredere în ei, sunt veseli și populari. În seara dinaintea unui concurs nu vor avea grija să se culce, vor bea cu toții, se vor trezi mahmuri și totuși veseli, o să fie primii la start și-o să prindă bine, se vor distra și vor veni la mal și mai relaxați decât erau. O să se declare nemulțumiți așa de ochii lumii, că doar nu o să se laude singuri, însă realitatea e că ei chiar știu să se relaxeze.

Plutonul în pescuitul la ştiucă

Am un prieten care face mereu apologia plutonului. „Adică, fără noi ăștia care venim să ne distram și nu ne luăm în serios, elita n-ar putea fi elită”, zice el mereu. Visează de mult să facă un club care să se numească PLUTONUL. Am petrecut mult timp în această societate secretă de aspiranți relaxați. E foarte reconfortant când bărbații au umor și nu se iau foarte în serios. Statutul acestui club era: pot să vă spun exact unde nu stă pestele pentru că am fost în toate locurile alea! Cum să nu fii mândru de așa o misiune nobilă! Fără sacrificiul nostru, campionii ar trebui să piardă timpul și cu asta.

Pescarii nemulţumiţi în pescuitul la ştiucă

Sigur, lor li se opun permanent nemulțumiții. Ăștia sunt adorabili dacă nu sar calul și nu strică cheful tuturor. Sunt ofticați că s-a încâlcit firul, au uitat acasă ceva important, motorul iar n-a mers (adevărul e ca au și ghinion; am observat că, la nemulțumiți, motorul se îneacă mereu, elicea se umple de vreo setcă exact când începe peștele să mănânce și se mai termină și vinul). Ce e foarte mișto la bărbați e că ăștia nu se judecă și nu se supară unul pe altul. Partenerul de barcă poate sa se împiedice de cutia cu năluci și să o scape în apă. Poate să arunce cea mai bună lansetă în stuf și nimeni să nu se supere pe el. La fete așa ceva nu există: ne-am omorî pentru mult mai puțin!

 

Pescarii prieteni în pescuitul la ştiucă

Mai sunt prietenii. Asta e o categorie foarte mișto. Lor le iese pentru că se știu bine, se simt atât de bine împreună încât tot universul lucrează la succesul lor. Toți se distrează în barcă, dar parcă niciunii ca ei. Sunt pregătiți cu băutură și gheață în plus, au pahare de sticlă și se transformă în mini baruri plutitoare mai ales în antrenamentele când peștele nu mănâncă. Ei au cele mai grozave povești, în care tocmai atunci când au renunțat să se mai streseze că peștele nu trage au pus în gluma un vobler pe care l-au și uitat în apă, iar când s-au uitat mai bine, peștele se prinsese singur :)) De-a lungul anilor am pățit toate cele: am uitat lucruri, am rămas în pană, n-am avut ce ne trebuie etc. De fiecare dată ajutorul a apărut imediat, de multe ori de la cei pe care îi cunoșteam cel mai puțin. Sunt băieții aștia parcă întotdeauna gata să facă ceva pentru tine chiar și fără să îi rogi.

Pescarii intelectuali în pescuitul la ştiucă

Apoi sunt intelectualii bălții care vin dorindu-și să discute serios problemele din campionat, treburile cluburilor, măsuri, proiecte etc. Au un aer dezamăgit când conversația curge în altă parte, au o privire puțin critică văzând efervescența bahică și pleacă la culcare devreme. De cele mai multe ori, în ciuda unei organizări impecabile, în dimineața startului ceva nu merge bine, ceva le lipsește. De regulă, îi salvează vreun coleg, unul dintre relaxații de mai sus.

Pescarii serioşi în pescuitul la ştiucă

Pescarii serioși sunt adesea cei pentru care pescuitul este un business. E firesc să fie sobri, au aerul că sunt la birou. Se vede că nu e ușor să obții și să păstrezi sponsorizări, să fii prezent, să produci material, conținut. Știu din proprie experiență că, pe termen lung, să-ți transformi o pasiune în munca de zi cu zi face ca pasiunea să nu fie chiar aceeași. Mai intervin dezamăgiri, uneori obosești pe parcurs, începi să te gândești că poate nici nu mai știi dacă îți mai place la fel de mult.

Pescarii singuratici în pescuitul la ştiucă

Singuraticii. Ei bine, aici nu știu să spun multe. E ceva ce n-am făcut niciodată pentru că n-am avut ocazia. Îmi place ideea, el singur și marea, el singur cu deciziile și gândurile lui. Poveștile cu care vine de pe barcă trebuie să fie fantastice nu pentru că le-ar inventa, ci pentru că, atunci când stai singur cu tine, multe adevăruri ți se arată. Toți singuraticii ar trebui să scrie, să țină un jurnal și să îl publice rar, cândva, când curioșii și sociabilii încep să fie puțin iritați. Singuraticii știu ceva ce noi nu știm despre timp și despre noi. În barca fiecărui singuratic ar trebui să fie un jurnal pe care noi, ceilalți ,să îl mai consultăm din când în când.

Pescarii de grup în pescuitul la ştiucă

Nu mi-au plăcut niciodată grupurile mari de oameni și le-am evitat mereu pe toate. Singurul grup care m-a convins și din care îmi face plăcere să fac parte este doar acesta. Bine… simt că sunt puțin un intrus care nu seamănă chiar perfect. Probabil că de asta îmi și place să fiu un observator discret. N-am avut ocazia să îi văd pe băieți în elementul lor în nicio altă ocazie. Nu, nici la schi, nici la sală, nici măcar la cârciumă. Și nu, nu sunt niște copii mari, sunt mai mult decât atât. Sunt foarte legați între ei printr-o prietenie veselă, dinamică și profundă în același timp. Știți felul în care se privesc membrii unei formații atunci când cântă? E acolo legătura pe care și lor le-ar fi greu să o descrie: e o energie specială, profund masculină. Cam așa e și la pescuit.

Dacă vă întrebați de ce am scris acum toate cele de mai sus, ei bine, am făcut-o pentru că, de curând, un prieten mi-a amintit o lecție pe care o uitasem: dacă îi poți spune cuiva un lucru bun, dacă îl admiri și eforturile lui nu trec neobservate, e bine să i-o spui!

Ioana Alexe

Citeşte şi Asta e, zile de pescuit în Delta Dunării! Cu şi despre Ioana Alexe, ştiuci, cărţi, filme, poveşti, flori, fete sau băieţi, melodii sau cântăreţi.

Daca ti-a placut, apreciez orice SHARE

Andy Arif

https://andyarif.ro

Pescuitul este o joaca frumoasa, atunci mai ales atunci cand o iei in serios. Copil de pescar, tata de pescar, prieten de pescar, povestitor, calator, iubitor de natura, visator in aceasta minunata lume a pescuitului. Fie ea vorbita, scrisa, foto, video sau online.

Postari asemanatoare

2 Comentarii

  • Foarte frumos scris, Ioana. Astept blogul, cum am zis. Poate mai convingi si alte doamne sa se aplece catre hobby-ul asta.
    Andy, multumesc pentru popularizare!

    • Da, Ioana scrie intr-un fel unic, dupa ce o batem bine de tot la cap vom avea parte si un blog special.

Spune-ti parerea

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ro_RO
Powered by TranslatePress »