Andy Arif versus Robert Boanta, 4Predators Challenge, Sarulesti!
In pescuitul cu naluci suple la salau am avut doua culori care au dat randament cam pe toate apele pe care am pescuit. Atat la salau, dar si la stiuca si biban. Fie apa limpede, fie tulbure, statatoare sau curgatoare, culorile Motoroil si Blue Pearl mi-au adus de fiecare data pesti in minciog. Pornind de la aceasta premisa si de la posibilitatea de a-mi face orice culoare vreau la 4Predators, m-am gandit sa combin cele doua culori prinzatoare intr-o singura guma. Ce a iesit? Turkish Delight cod L044.
Arif Turkish Delight versus Boanta Pink Ghost
Primul test a fost o distanta scurta dupa ce am produs culoarea Turkish Delight, asa cam cat o aruncatura de lanseta. Mai precis, dupa cateva zile am programat impreuna cu Robert o partida de pescuit la salau pe lacul Sarulesti. Si cum amandurora ne plac provocarile, ne-am hotarat sa pescuim exclusiv, fiecare, toata ziua, cu o singura culoare. Eu, normal, cu Turkish Delight, Robert cu Pink Ghost, fiecare trei plicuri, modele Slim Shad, Finesse Impact si Worm Shad, in conditii de concurs. Puncteaza doar pestii urcati in barca, scosi cu mana, fara minciog.
Special guest pescuit la salau cu naluci suple, Chef Sorin Bontea
La primele ore ale diminetii Robert a preluat conducerea cu Worm Shad Pink Ghost, pana cand a intrat in actiune Slim Shad Turkish Delight. Ce s-a intamplat in continuare puteti vedea in materialul video de mai sus. Martori la aceasta competitie au fost Chef Sorin Bontea si fratele lui Daniel Bontea, echipa care a prins si cea mai mare captura a zilei.
In mod normal, orice culoare trebuia sa depaseasca mai multe teste pana sa o trecem la categoria prinzatoare. Astept parerea voastra, pesti si povesti despre aceasta culoare, Turkish Delight cod L044. Fir intins!
Vezi si episodul Arif versus Boanta Kopyto Challenge pe lacul Sarulesti!