ABC ponturi pescuit la şalău pe Dunăre cu Ovidiu Ursachi!

Când vine vorba despre ponturi de pescuit la şalau pe Dunăre, Ovidiu Ursachi este printre puținii pescari cunoscuți care au dat din casă. Între Giurgiu si Hârșova este aproape imposibil să nu te întâlnești cu el sâmbăta sau duminca, în sărbătorile legale, sau în orice zi când poate să scape de la serviciu.
Indiferent de anotimp, pe călduri ce împing mercurul termometului peste 35 de grade Celsius sau iarna la minus 15 grade, Ovidiu reușește mereu să păcălească un șalău mare. Cum o face?
10 ponturi pescuit la șalău pe Dunăre
Acesta a fost titlul articolului de mai jos, articol publicat în revista Pescuitul Pentru Toți în urma cu 8 ani. Bineînțeles, de atunci și până acum, Ovidiu a mai păcălit câțiva sălai record și probabil unele dintre regulile de mai jos au mai suferit mici modificări. Aflați mai multe de pe blogul lui personal, Xilumenu.
Pontul 1, locul de şalău
De departe, este unul dintre cele mai bune ponturi. Fie că îl găsim singuri, fie că îl aflăm de la un prieten care a prins acolo, locul contează. Poţi să pescuieşti mai bine decât Sfântu Petru, dar, dacă nu pescuieşti unde trebuie, sunt şanse mari să nu ai o trăsătură. Pentru mine „Locul” ăl bun este locul fioros unde agăţ măcar 20 de jiguri.
Pontul 2, cotele apelor Dunării
Cotele apelor Dunării sunt foarte importante în cazul celor care au ceva experienţă. Întotdeauna ies când sunt cote mici, pentru a-mi face o idee despre cum arată locurile şi a şti cum să pescuiesc atunci când apa vă fi mai sus cu 6–7 metri. Concluzie: ieşiţi cât mai des şi notaţi/ţineţi minte adâncimile şi cotele la care aţi prins în diverse locuri.
Pontul 3, ancorarea
Ancoratul bărcii pe Dunăre, deşi e o treabă aparent simplă, poate deveni frustrantă atunci când constaţi că, după ce s-a tensionat sfoara, barca se află cu câţiva metri mai departe de zona vizată, sau prea în larg, sau prea în mal. Personal, mă ancorez (cu o barcă uşoară pneumatică 3 m + motor 6 CP) cu o greutate de 7 kg şi o sfoară subţire (2 mm), pentru a tăia curentul uşor şi pentru a maximiza spaţiul din barcă. Am 65–70 de metri de sfoară, deşi nu m-am ancorat decât arareori pe adâncimi mai mari de 15 metri. Diferenţa e bună pentru a aborda pe lungimea de prag atât cât îţi permite sfoara.
În cazul în care curentul este constant şi adâncimea e mare, peste 10 metri de exemplu, după ce ancora atinge fundul las cel puţîn 5 metri de sfoară în plus. Unghiul făcut de sfoara ancorei în timp ce se tensionează ajută la fixarea ancorei. Pe curent foarte puternic mă ancorez şi mai în lung, până la 15–20 de metri faţă de locul unde am lăsat ancora. Trebuie astfel să calculezi/anticipezi unde te vă împinge curentul apei după aruncarea ancorei.
Pescuitul şalăului pe Dunăre este un pescuit foarte precis, deci atenţie mare la ancorat. În permanență am o baliză atașată pe sfoara ancorei, iar pentru asta folosesc o carabină deschisă în forma literei „C”. Acest lucru îmi permite să eliberez barca foarte repede (sub 3 secunde) în caz de drill cu un pește mare sau în caz de forță majoră: copaci, bușteni etc. Trag de sfoara, carabina sare de pe inelul de ancorare din prova bărcii și sunt liber.
Pontul 4, cu ce pescuiesc pe Dunăre?
Cam 95 la sută jig şi plastice pe adâncimi cuprinse între 1 şi 15 m. Pentru un pescuit cât mai precis şi controlat, de regulă pescuiesc cu un jig suficient de greu pentru a ţine jigul pe fund. Suficient de greu pentru mine înseamnă de la 10 la 100 g, cel mai uzual între 20 şi 70 g. Folosesc fire (textile) subţiri, cel mai des Power Pro de 8 şi 10 lbs, foarte rar pescuind cu 15 lbs şi doar în locurile unde mă aştept să am şi atacuri de somn.
Pontul 5, Sfânta Treime, curent, fir, greutate
Aveţi grijă de cele sfinte şi pescuiţi corect. Greutatea de pe umeri sau a vieţii, în general, nu are nimic de-a face cu pescuitul la şalău pe Dunăre. Firul subţire şi jigul potrivit (pescarul de sub şapcă îl potrivește) vă aduce o trăsătură sau mai multe. Pe fundul apei, în curent puternic, la 10–14 metri adâncime, jigul de 80 g vă atinge fundul cu doar câteva grame (sub 10). Restul greutăţii acelui meteorit de plumb fiind preluat de portanţa firului în curent.
Pontul 6, regula celor 10 plicuri de gume
Aici şi eu, că mulţi alţi pescari, sunt victima prejudecăţilor. „Portocaliu cu verde, că aşa am prins acum doi ani, sau verde cu nu ştiu ce… ori poate nişte transparent cu glitter albastru…” Se poate ajunge la spitalul de nebuni numai gândindu-te la pregătit trusele cu drăcii… De vreo doi ani am inventat „regula celor 10 plicuri”. Adică doar atâtea plicuri/tipuri de plastice am cu mine. 10!
Pontul 7, cele mai prinzătoare gume
În ordinea preferinţelor: Big Hammer, Big Bite baits, BassAssassin, diverse chinezării care uneori fac treabă. Mărimi cel mai des folosite: 4”. Culori: toate, când spun toate înseamnă toate, cu excepţia alb şi perlă, pe care rar şi foarte rar le pescuiesc… Şi, deşi acele culori prind peşte, le pescuiesc foarte rar; sunt victima prejudecăţilor de mai sus.
Pontul 8, pescuit cu offset în agaţatură
Nu pescuiesc cu buleţi, bile separate, cu balamale sau alte articulaţii. Pentru mine, a pescui offset pe Dunăre înseamnă două monturi, fiecare derivată din jiggingul clasic (românesc).Argumente pro: contact perfect cu năluca, iar după câteva lansări şi ani de experienţă, nu mai găsesc argumente contra…
Pontul 9, cât costă pescuitul la şalău pe Dunăre
O partidă reuşită este o partidă în care prind câţiva şalăi şi agăţ minim 30 de jiguri…Hmm… 30 de jiguri? Un cârlig de jig costă ceva, plumbul la fel, jelibonul costă şi el… x 30 + radical din curbura aparentă a Soarelui… egal fix exact… Eu nu calculez. Şi sfătuiesc pe oricine să facă la fel. Dacă mergem pe principiul lui „se merită”, mai bine cumpărăm două macrouri. Vom rămâne cu banii în buzunar. Cum ziceam: minimum 30 de jiguri, dar o partidă cu adevărat împlinită prinde contur pe la 40–50 de jiguri.
Pontul 10, singur la şalău
Pescuiesc singur. Apreciez în mod deosebit singurătatea. Singur în barcă abordez un loc exact după cum îmi spune instinctual, stau 10 minute sau două ore fără o trăsătură, doar eu decid. Un partener în barcă de multe ori mă bruiază „Poate dacă am încerca dincolo, unde data trecută… sau poate dacă ne mutăm 100m mai sus…”. Uneori merg şi cu unul dintre cei 3–4 prieteni, în aceeași barcă sau mai multe echipaje, dar în mai bine de jumătate dintre partide merg singur. Sunt şi neajunsuri, cum ar fi să te fotografiezi cu şalăul ăla mare, dar soluţii există.
Extra Pontul de aur!
Toate cele de mai sus sunt doar vorbe duse de vânt dacă soţia/prietena nu vă iubeşte/înţelege/acceptă îndeajuns încât pescuitul pasionatului (nu spunem „nebunului”) de lângă ea să nu-i pară prea mult. Nu este suficient un „Hai, du-te” printre dinţi… Sunt şanse infime să prindeţi ceva… Este nevoie de căldură şi încurajare – „Bine, dragul meu, du-te şi vino cu un şalău mare” –, chiar dacă orice bărbat cu puţînă minte vă auzi ecoul cumpărăturilor la IKEA sau shopping profesionist prin diverse malluri. Iubirea şi înţelegerea sunt ingredientele magice, dar sigur nu strică că din când în când să mai şi veniţi cu un şalău mare acasă.
Ovidiu Ursachi – revista Pescuitul Pentru Toti 2013
Update 2021 ponturi pescuit la şalau pe Dunăre
Timpul se ocupă cu trecutul iar Dunărea cu poveștile. A durat puțin să mă prind, dar da! Mai este poveste și timp de trecut. Ponturi, secrete, dezvăluiri sau „ruperi de tăceri”. Azi aș spune că mai sunt doua dezvăluiri.
Pontul 11 (ilevăn), schimbați stilul/tehnica
Poate pescuiți într-un stil al vostru, cu recuperări dintr-o manivelă (sau două) de mulinetă 1000 – 5000, sau tremurat, sau ridicat la cer, sau mai știu eu cum… Și poate funcționează.. Doar ați prins de atâtea ori. Sau așa ați văzut pe YouTube sau la un prieten „tătic pe șalău”. Dar daca se face „altfel”? Daca nu e cum credem? Sau cum am făcut-o atâția ani? Este bine să lăsăm loc de îndoială și să SCHIMBĂM! Locul, tehnica, tabieturile și cel mai greu: credințele!
Pontul 12 (tuelv), mergeți la pescuit! Oricând.
Aveți o lansetă, o mulinetă, un mal sau o barcă? Atunci sunteți eligibili să prindeți salău pe Dunăre. Nu trebuie o cota anume (chiar daca unele sunt mai bune decât altele), nici un anturaj nici „o ploicică” sau nor. Trebuie doar putină neliniște și plecat de acasă la ore nefirești, în zile oarecare de marți sau sâmbătă. Oricum nu contează – pe Dunăre zilele sunt altfel.
Post scriptum
Ar mai fi ceva: este un timp pentru tot. Pentru prins, pentru rateuri, pentru apusuri și întrebări. Acest timp trebuie apreciat la adevărată lui valoare. Revin peste 8 ani, în 2029!
Ovidiu Ursachi – februarie 2021
Informatii permise de pescuit pe Dunare si in Delta Dunarii 2021
Citeste de unde iti poti obtine Permisul de pescuit ANPA si Permisul de Granita pentru pescuit pe Dunare!
Vezi de unde poti obtine Permisul de pescuit GRATUIT in Delta Dunarii!