30 de ani de pescuit cu rotative pe râu, alegerea echipamentului, tehnici, strategii, ponturi, bârfe, șmenuri, șușanele

 30 de ani de pescuit cu rotative pe râu, alegerea echipamentului, tehnici, strategii, ponturi, bârfe, șmenuri, șușanele

Sincer să vă zic, acest mini ghid de pescuit cu rotative pe râu a fost impus de câțiva cititori ai blogului pe care i-am stârnit cu articolul Istoria linguriței rotative: Julio T. Buel, omul care a schimbat pescuitul cu o lingură.” În fine, se pare că am trezit multe amintiri, dar și curiozități legate de pescuitul la rotative.

Știți cum umblă vorba aia pe la diverși influenceri din domenul halieutic autohton “Mulți din voi m-ați întrebat…”?

Ei bine, în cazul meu ați fost puțini, dar buni. Totul a pornit de la câteva mesaje primite în privat și câteva comentarii pe rețelele de socializare, la care am răspuns treptat.  Am adunat sfaturile date în mesajele la care am răspuns, iar unde nu am știut răspunsul, am cerut părerea altor pescari mai buni ca mine. Cam asta a ieșit, un fel de ghid de pescuit cu rotative pe râu, zic eu.

Primele 3 reguli în alegerea echipamentului pentru pescuit cu rotative pe râu. Ca să nu te învârți în gol…

  1. O lansetă pentru pescuit cu rotative pe râu trebuie să fie suficient de flexibilă pe prima treime pentru a arunca bine nălucile, inclusiv pe cele ușoare și suficient de rigidă pentru a înțepa sau strunii peștii în curent. Deci ultralight și medium light, cu acțiune fast sau extra-fast. Despre plaja de aruncare veți citi mai încolo.
  2. Mulinetele trebuie să aibă un tambur mare, generos, de preferință shallow, asta dacă nu vrei bucle în exces și să schimbi firul după fiecare partidă de pescuit. Vei lansa mai departe, poți folosi fire mai groase și scapi de răsucirea firelor, boala numărul 1 a pescuitului cu rotative.
  3. Dacă vrei să stai într-un buget decent, să ai prezentări mai dese, fără prea multe ratări la minciog, uită de multifilament. Ia-ți un fir monofilament corect și o să îmi mulțumești mai târziu. În plus, vei deveni și un pescar mai bun, monofilamentul are o blândețe proprie care aduce mai mulți pești.

Acum, hai să le luăm pe rând. O să vorbim și despre rotative, ce și cum să alegi, dar te anunț de acum că sunt subiectiv și conservator la acest capitol.

Gusturile se discută la lansetele pentru pescuit cu rotative pe râu?

Da. Deși majoritatea pescarilor de râu folosesc lansete relativ scurte, 1,60–1,90 m, eu, personal, am început să prefer lansetele mai lungi, între 2,13 și 2,20 m, din mai multe motive. În primul rând, o lungime superioară mă ajută să lansez mult mai precis pe sub mână, în pendul, în malurile acoperite de vegetație. În al doilea rând, cu cât este mai lungă lanseta, pot arunca și greutăți mai mici sub plaja de lansare, ceea ce îmi permite să folosesc lansete mai puternice atunci când vizez pești mai mari. Și nu în ultimul rând, am un control mai bun asupra nălucilor, ceea ce face pescuitul cu rotative pe râu mult mai eficient.

For all the rods I’ve loved before

De la râuri mici, până la râuri mai mari, am patru lansete care îmi slujesc de mulți ani în pescuitul rotativelor pe râu și nu numai. Probabil de prea mulți ani, dar nu pot să mă despart de ele. Pentru mine sunt relativ universale, le folosesc și cu năluci reactive, dar și cu gume, majoritatea nu se (mai) găsesc în comerț, vi le las aici, poate vă inspiră: o bătrânică de peste 25 de ani G Loomis GL2 SR 782-2 light, 6’6”, fast, 4-8lb, 1/16- 5/16oz (upgrade Octavian Torescu), probabil cea mai mișto lansetă pentru năluci reactive Daiwa Steez FlexLite STZ 661 MLFSA-FL medium light, 6’6”, fast, 4-10lb, 1/32- 1/4oz, una de travel AsavaCustom cu care aș da și am dat oriunde și la orice, nici nu mai contează ce scrie pe ea, Phenix Red Eye BR-S 720M-3, medium light, 7’2”, fast, 6-12lb, 3/- 1/2oz și ultima achiziție de care m-am îndrăgostit, sefă la mrene, cleni, păstrăvi, seabass, ș.a.m.d. Daiwa Airity Spin, ultralight, 2.25m, 3-12g.

Mulinete pentru doamnele din oraș sau pentru fetele de la țară?

Cred că se fac mai bine de 30 de ani de când am învârtit prin apă prima rotativă. De atunci și până acum, mulinetele mele au căpătat forme din ce în ce mai mari, de la 1000, până la 2500. La începuturile mele în spinning, în pescuitul ultralight, singura soluție ca să nu îți cadă mâna într-o zi de  pescuit și să echilibrezi corect o lansetă, erau mulinetele de mărime 1000. Dar era chin și jale cu ele, nu bobinau bine firul, iar din cauza tamburului mic și efectului de răsucire dat de rotative, firul devenea în scurt timp ca un cablu de telefon. Șingura mulinetă care reușea să nu îmi facă astfel de probleme în pescuitul cu rotative era, și încă este (o mai folosesc la pescuitul cu gume micro) o Daiwa Luvias 1003, care cred că împlinește și ea în curând 20 de ani.

Fără biciclete, dar înțeleg apartenența la un brand

Da, m-ați prins, din nou. Sunt fan Daiwa. Pe măsură ce mulinetele Daiwa au căpătat tehnologii noi și corpuri mai ușoare, am început și eu să cresc mărimea mulinetelor folosite, de la 1000 la 1500, apoi la 2000 și 2500. Prima mea mulinetă mai ușoară a fost Daiwa Infinity Q 2000 (aliaj de aluminiu turnat sub presiune – Die Cast) Daiwa Caldia și Luvias. Apoi am îmbrățișat era Air Metal cu aliaje din aluminiu și magneziu la primele modele Daiwa Steez și Luvias. De la corpurile de Zaion încoace, toate mulinetele de mărime 2500, chiar și cele mai ieftine, au devenit pretabile pescuitului cu rotative. Tamburii mari, shallow, nu mai răsucesc firul și poți lansa mult mai departe folosind fire cu diametere mai mari. Sincer, am pescuit odată și cu 0,22mm, dintr-o greșeală din care am învățat mult despre supradimensionarea echipamentului pentru pescuitul cu rotative pe râu.

Ițe fără fițe

Nu mai zic când am început eu pescuitul la spinning, că mă apucă nostalgia mai mult decât ar trebui și acest articol este destinat sfaturilor pentru începători. Cert este că pe vremea mea… exista monofilament și cam atât. Apoi apărut superfirele, le-am folosit în detrimentul monofilamentului, dar puțin timp. Se răsuceau mai tare, făceam bucle pe care nu le mai puteam desface, se taiau în pietre și da, erau muuuuult mai scumpe ca acum.

Așadar am revenit rapid la monofilament, cel puțin în pescuitul cu năluci reactive. Și nu l-am mai schimbat. La capitolul diametre, pornisem de la 0,10-0,12mm în ucenicie, apoi când am început să cresc mărimea mulinetelor și implicit a tamburilor, am ridicat diametrul la 0,14-0,16mm, simțindu-mă mult mai confortabil atât în lansare, cât și în strunirea peștilor mai mari. În plus nu am mai pierdut rotative agățate prin pietre sau copaci. Maximum m-am dus până la 0,18mm în condiții extreme. Ce fire monofilament? Am mai spus asta, pentru mine există Stroft și restul…

Axat pe rotative

Poate o să sune ca o opulență, dar pescuitul cu rotative pe râu l-am început direct cu Panther Martin. Tot în urmă cu 30 de ani. Din prima mi-au plăcut axatele, cele fără “călăreț”, adică cele care au paletele montate direct pe axul nălucii. Am încercat ca orice pescar și alte modele cu călăreț, dar nu mi-au plăcut din varii motive pe care nu are rost să vi le relatez, hai să zicem că sunt destul de tradiționalist și conservator cu tot ceea ce funcționează bine din prima.

Apoi, normal că l-am cunoscut pe Berti de la care am învățat mai mult despre pescuitul axatelor atât pe râu, cât și pe lac. Pe vechi, s-a vărsat multă cerneală pe acest subiect în revistele de pescuit, articole pe care la un anumit moment le voi face din nou publice într-o formă digitală. În tot acest timp axatele lui Eugen au fost complice multor podiumuri în concursurile de pescuit și în partidele de plăcere. De la primele modele de axate pe care le-a produs Eugen, până la Axat Pro (cu vârtej integrat), am rămas fidel firmei Berti în pescuitul cu rotative pe râu și pe lac.

Reguli de bază în purtatul rotativelor pe râu

„Încet” este cuvântul cheie atunci când pescuiesc la rotativă pe râu. Încerc să profit de capacitatea paletei rotative de a se acționa și de a se roti la o viteză cât mai lentă de recuperare. Cu cât ții mai mult timp rotativa în zona de atac, cu atât este mai atractivă pentru pești. Bref, o paletă care se rotește încet este mai eficientă decât una care se învârte cu o viteză amețitoare.

Când lansez în amonte sau în unghi drept față de curent, recuperez rotativa puțin mai repede decât curentul, pentru a o menține în rotație. Acest lucru poate părea prea rapid pentru pești, în curent puternic, dar păstrăvii sau clenii adevărați sportivi în acest mediu și ajung instant la nălucă. Lansarea transversală pe curent sau în aval și plimbarea rotativei peste curent este din nou o tehnică foarte eficientă și o folosesc pentru a ajunge lângă sau deasupra locului în care se află peștii, fără a fi alertați de prezența mea. Un fel de camuflaj din tehnică.

Când recuperez rotativa în curent, mulinez doar atât de mult fir încât paleta să continue să se rotească pe ax. În aval, în anumite momente, nu mulinez deloc, o las să lucreze singură. Înainte de o nouă lansare, în recuperare, când rotativa ajunge direct sub lansetă și tinde să se ridice la suprafață din cauza rezistenței la curent, prelungesc prezentarea la o viteză cât mai mică și îi las fir să evolueze pe cădere.

Punct ochit, punct lovit!

Precizia aruncării este o componentă foarte importantă a pescuitului în râu, cu cât prezinți rotativa mai aproape de pește, cu atât ai mai multe capturi. Forma compactă și grea a rotativei este prin definiție ideală pentru lansări precise. Aruncările convenționale de deasupra capului și lateral sunt potrivite pentru râuri mari, dar pe râuri înguste invadate de vegetație, lansarea pe sub mână, pendulară, este un must do it.

Lansarea pe sub mână se realizează lăsând rotativele să atârne la aproximativ 1,2 metri sub vârful lansetei. Rotativa se balansează înapoi într-o mișcare de pendul pentru a încărca lanseta, apoi se balansează rapid înainte și se eliberează din firul ținut cu degetul arătător. Tehnica este similară cu cea de la undiță, dar cu excepția faptului că, din mișcarea încheieturii mâinii, rotativa poate fi condusă spre țintă.

Un avantaj major al acestei aruncări este că ai mereu rotativa în vizor. De asemenea, aceasta se deplasează pe o traiectorie joasă deasupra apei, astfel poți ajunge pe sub copaci sau vegetație. Și, evident, nu trebuie îți mai faci griji pentru obstacolele din spatele, deasupra sau din lateralul tău, așa cum se întâmplă în cazul aruncărilor deasupra capului. Când rotativa a pornit în lansare spre țintă, având-o în câmpul vizual, poți face corecții de distanță sau de unghi, în aer, mișcând lanseta sau punând frână cu mâna direct pe tamburul mulinetei.

Încurcătură, descurcătură, ponturi de linii drepte pentru pescuit cu rotative pe râu

Unii pescari susțin că la rotativă este musai să pui o agrafă cu vârtej. Din proprie experiență nu cred că rezolvă în totalitate răsucirea firului, am pescuit și cu, și fără. Rotativele răsuceșc temporar linia, dar atâta timp cât nu se rotesc continuu într-o singură direcție, acestea nu vor mai cauza probleme.

În pescuitul pe râu, când rotativa se lovește de fund sau pietre, se stopează din evoluție, iar cuplul dezvoltat în linie va face ca paleta să se rotească în direcția opusă atunci când pornește din nou. În ape adânci poți face paleta să-și schimbe direcția, stopând, slăbind firul pentru a opri rotirea acesteia și apoi pornind din nou mulinarea. Cert este că e bine să oprești și să pornești recuperarea de mai multe ori pentru a preveni răsucirea firului.

Ca extra măsură de siguranță, din când în când, ridic rotativa din apă, la o lungime de lansetă, o las se rotească în aer, în gol, pentru a elimina o parte din răsucirea firului. Uneori, pe vremuri, vremurile alea vechi, atunci când magazinele nu erau doldora de fire bune, la finalul partidei scoteam rotativa de pe lansetă cu tot cu agrafă și lăsam firul să curgă liber pe cursul râului ca să își revină din răsucire. Apoi îl recuperam. Și din barcă, pe lac, la trenă făceam la fel. Mai fac, îmi place.

Dar destul despre mine, să vorbim și despre tine

Dacă ai ajuns până aici, sper să îți fie de folos aceste ponturi în viitoarele tale partide de pescuit pe râu la rotativă. Cu siguranță mai sunt și altele, iar voi, restul care citiți acest articol și sunteți mai avansați, posibil mai mult ca și mine, poate lăsați la rândul vostru câteva ponturi în comentarii, fie aici, fie pe rețele de socializare unde voi da share la acest articol. Ca să se învârtă treaba și mai bine.

Cine n-are echipament și campioni să își cumpere, sfaturi de frații Berti

În afară de prietenia care mă leagă de câteva decenii cu Eugen și Petre, aka frații Berti, avem ca numitor comun firele monofilament Stroft, echipamentele Daiwa și bineînțeles rotativele axate Berti. Mă rog, și oscilantele Taifun și spinnerbait-urile, și lingurile oscilante… și tot ce e nălucă metalică proudly made in Romania by Berti.

La capitolul lansete și mulinete recomandările mele sunt decrepite și imposibile din punct de vedere al achiziționării de pe piața halieutică din România, că deh, vârsta, și a mea și a lor, mai puțin în cazul fericit Daiwa Airity. Așadar, i-am rugat pe Eugen și Petre să vă (ne) dea câteva sfaturi și sugestii în alegerea unor produse care să nu rupă buzunarele, vorbim totuși de pescuit la rotative pe râu, nu de tehnici avansate ale pescuitului la spinning…

“Noi folosim lansete ultralight cu acțiune moderată, care se încarcă bine la lansare, pentru a putea pescui precis și în locuri cu vegetație abundentă unde nu se poate lansa clasic și trebuie lansat pe sub mână, și care să pot prelua corect și eficient șocurile din timpul drilului, mai ales atunci când pescuim cu cârlige debarbetate. Lansetele cu care am pescuit mult în ultima vreme și pe care le recomandăm pentru pescuitul cu rotative pe râu sunt: Daiwa Silver Creek UL F Spoon, Daiwa Silver Creek 6662 ULFS, Daiwa Preso Trout Spin, Daiwa TD Trout Area Comm.

La mulinete, preferăm să fie de dimensiuni mai mari (Daiwa 2500), cu tambur shallow, deoarece am observat că, dacă tamburul mulinetei are diametrul mai mare, firul se răsuceste mai puțin. De asemenea, au avantajul de a înmagazina mai mult fir, putând astfel, în timpul partidei, să renunțăm la câțiva metri de fir afectat de pietre. În perioadele reci, ne ajută și pentru a putea pescui cu fire ceva mai groase (Stroft GTM 0,16mm, pentru că suntem adepții pescuitului exclusiv cu monofilament), pentru a putea recupera nălucile din agățături. Mulineta preferată în această vară a fost Daiwa Exceler LT 2500 (varianta cu tambur shallow).”

Eugen și Petre German – Berti

In the end, it doesn’t even matter

După 30 de ani de învârtit rotative prin râuri și lacuri, sper că după acest articol ți-am predat și ție ștafeta. Ia-ți echipamentul care te face să te simți confortabil, indiferent de brand, și scrie-ți propria poveste pe râu, la fel cum a făcut-o și nea Buel cu prima lui rotativă.
Pescuitul este o joacă frumoasă, mai ales atunci când îl iei în serios.

Daca ti-a placut, apreciez orice SHARE

Andy Arif

https://andyarif.ro

Pescuitul este o joaca frumoasa, atunci mai ales atunci cand o iei in serios. Copil de pescar, tata de pescar, prieten de pescar, povestitor, calator, iubitor de natura, visator in aceasta minunata lume a pescuitului. Fie ea vorbita, scrisa, foto, video sau online.

Postari asemanatoare

lasa un raspuns

ro_RO
Powered by TranslatePress