Fire monofilament sau multifilament? Pledoarie pentru pescuit la păstrăv și lipan

 Fire monofilament sau multifilament? Pledoarie pentru pescuit la păstrăv și lipan

Răspunsul la întrebarea “Fire monofilament sau multifilament?” este extrem de simplu din punctul meu de vedere. Ambele. De ce povestim despre pescuit la păstrăv și lipan? Un bun prieten și-a direcționat câțiva amici, care s-au apucat recent de pescuit la răpitori, către blogul AndyArif.ro pentru a afla mai multe informații despre alegerea firelor de pescuit monofilament și multifilament, în principiu pentru pescuitul la păstrăv și lipan.

Au vizionat videoclipurile de mai sus, au citit și poveștile aferente, dar au menționat că și-ar dori să găsească mai multe informații pentru începători în acestea, articolele pe care le postez de obicei fiind mai degrabă un jurnal de pescuit. Totodată au întrebat și ce fire să își achiziționeze. Cu toate că nu mai sunt un reper aliniat la ultimele apariții pe piața articolelor de pescuit, deoarece folosesc de câțiva ani aceleași produse fără a mai simți nevoia unui “upgrade”, voi încerca să răspund cât mai obiectiv și în această privință. Și nu doar pentru păstrăv și lipan, majoritatea informațiilor ce vor urma fiind valabile pentru toate speciile de răpitori.

Principalele diferențe între fire monofilament și multifilament, scurt pe doi

Cost: Firele împletite sunt mult mai scumpe decât cele monofilament, asta este clar pentru toată lumea. Dar, mereu există un dar. Firul monofilament își pierde dramatic calitățile sub influența razelor UV, fapt ce recomandă schimbarea acestui gen de fire după câteva partide de pescuit. Un fir multifilament poate fi folosit două sezoane sau mai multe sezoane, cu observația că după un sezon trebuie schimbat capătul, începând bobinarea firului pe tambur cu partea folosită.

Rezistența la abraziune: Monofilamentul câștigă mereu în ceea ce privește rezistența la abraziune, fiind mai potrivit pentru pescuitul în apropierea structurilor care ar putea tăia firul. Sau printre dinții peștilor, dacă te joci fără strune. În plus, la fricțiunea prinre inelele lansetei, monofilamentul nu fâșâie în lansare, recuperare sau drill. Un hybrid în acest sens sunt firele multifilament fuzionate, dar n-aș miza personal prea tare pe ele, așadar trecem mai departe.

Elasticitate și putere: Monofilamentul se întinde mai mult decât firul împletit, oferind un avantaj în anumite situații, cum ar fi pescuitul peștilor cu gura moale, unde un fir prea rigid ar putea duce la pierderea peștelui. Multifilamentul oferă o putere mai directă, fără întindere, ceea ce poate fi atât un avantaj ca senzitivitate, cât și un dezavantaj, în funcție de situație. Dacă vorbim de pești apatici, mârâiți în limbaj pescăresc, elasticitatea este un avantaj, atât în prezentarea mai lentă a nălucilor, cât și în momentul atacului. Vei prinde mai mulți pești cu firul monofilament, dar nu veți mai simțiți în lansetă atacul, peștele, substratul. Nici peștele.

Memorie: Toate firele au memorie (fac bucle). La monofilament este mai deranjant, mai ales când ai o mulinetă cu tambur mic sau care nu bobinează corect firul în recuperare. Altfel, memoria începe să dispară după ce firul începe să absoarbă apă, mai greu la monofilament, necesită mai mult timp, mai multe băi. La firele multifilament, datorită structurii lor împletite, acestea revin mai ușor la forma lor originală, ceea ce minimizează problemele asociate cu memoria firului. În cazul echipamentului de baitcasting, datorită tamburului mobil, problemele cu memoria sunt mult mai reduse în ambele cazuri.

Diametru și Capacitatea tamburului: Firul împletit are un diametru mai mic comparativ cu monofilamentul la aceeași rezistență, permițând astfel să încarci mai mult fir pe tambur. Deci tradus în capacitate de lansare, datorită diametrului mai mic, multifilamentul permite lansări mai lungi și mai precise. Multifilamentul cu un diametru mai mic taie mai bine apa și este recomandat pentru pescuitul pe adâncimi mari sau în ape cu curent puternic, unde este importantă menținerea unei tensiuni constante pe fir. Sau, mai simplu, este recomandat dacă vrei să ajungi mai repede pe fundul apei cu năluca ta. Sau să folosești gramaje mai mici.

Flotabilitate și vizibilitate: Monofilamentul plutește, multifilamentul se scufundă. Deci dacă pescuim cu năluci de suprafață este recomandat monofilametul pentru a înfluența cât mai puțin evoluția nălucii. Dacă vrem să coborâm mai mult în adâncime, alegem multifilament, clar. Teoretic este simplu, sus mono, jos multi. Practic, nu este chiar așa dacă ne gândim și la felul în care ne dorim să evolueze nălucile noastre pe sub apă. Uneori mai rapid, alteori mai lent, joaca poate fi făcută din fire. Tot practic o să învățați mai mult din practică, pe o paletă largă de năluci. În timp. Vizibil. La fel cum este și multifilamentul mult mai vizibil în apă limpede decât monofilamentul.

Mai mult monofilament, mai mult pește

Pe vremea mea. Când am început eu pescuitul la răpitori firele multifilament erau aproape inexistente pe piața articolelor de pescuit din România. Deci, de voie, de nevoie, am învățat să pescuiesc cu monofilament. Trecut-au anii, firele multifilament și-au intrat în drepturi, în magazinele de profil și pe mulinetele mele, deh, rezistență de rupere mai mare, lansări mai lungi, diametre mai mici, ș.a.m.d. Dar nu substituiau total ceea ce aveam nevoie de la un fir de pescuit. Lecțiile din trecut m-au făcut să revin rapid în diverse situații la monofilament în detrimentul super firelor, cel puțin atunci când ratam pești, îi scăpam sau nu îi puteam face să îmi atace nălucile.

Cu ochii pe fir la monofilament și mâna pe lansetă la multifilament

Alegerea firelor este o chestiune de feeling. Desigur, e mult mai mișto să simți substratul, obstacolele, atacul și drilul unui pește răpitor pe firul multifilament, dar de multe ori finalul se poate materializa într-un pește scăpat. Ce simți tu în lansetă simte și peștele în gură. Cu monofilamentul va trebui interpretezi toate aceste semnale din mișcările firului, cobororat cu niște chestii ciudate simțite în lansetă sau în manivela mulinetei. Atacul o să fie o tresărire a firului sau o încărcare a lansetei dacă nu stai cu ochii pe fir, nu un ciocan sau o smucitură transmisă în mână și măduva spinării ca la multifilament. Bineînțeles, aici își intră în rol și senzitivitatea lansetei, dar asta este altă poveste.

Înapoi la păstrăv și lipan, când și cum folosesc firele monofilament și multifilament

În cazul pescuitului pe râu o să trecem repede, la picior, pentru mine unul este pescuit 100% cu monofilament, rotative, oscilante, voblere. Pe râuri mici, fără adâncimi. Lipan, păstrăv, clean. Am încercat în trecut și cu multifilament, dar am avut scămoșări ale firelelor, tăiteturi în pietre și prea mulți pești scăpați grație atacurilor rapide în curentul apei. Lipsa elasticității și-a spus cuvântul. Pe lac se schimbă un pic, nu foarte mult, ecuația. Nu foarte mult deoarece am rămas fidel pescuitului cu monofilament din considerentele de mai sus, nu le mai repet. Schimb pe fire multifilament atunci când sunt nevoit să lansez mai departe, să pescuiesc pe ape mai adânci sau prin vegetație. În rest, tot monofilamentul rămâne prioritar.

Ce lansete?

În general folosesc lansete rapide, dar permisive pe vârf. La monofilament mai rigide, la textil mai blânde. Există un echilibru perfect între lansete, mulinete, fire și năluci pe care fiecare pescar, după mai multe ore pe apă, îl va descoperi. Nu intru prea mult în detaliile lansetelor, atâta vreme cât respectă plaja greutăților nălucilor folosite, restul sunt chestiuni de gusturi, de obișnuință sau eficiență în cazul fiecăruia dintre noi. Personal, cum am spus mai sus, prefer lansetele rapide, permisive pe vârf, preferabil între 2,20 și 2,30m. Ca și exemplu, doar ca exemplu, Phenix BR3-720MS este una dintre lansetele travel pe care am folosit-o cel mai mult în ultima vreme, atât pe râu, cât și pe lac. Pentru viitor, tot ca și lansetă universală, pentru lipan, păstrăv, clean, mreană și ce o mai pica am pus ochii pe o Daiwa Airity. O puteți vedea în acțiune aici.

Ce mulinete?

Recunosc că la începuturi am fost nevoit să folosesc mulinete mai mici, mai ușoare, din clasa 1000, din cauza greutății care influența foarte mult echilibrul lansetei. Apoi, când mulinetele au devenit din ce în ce mai ușoare, am trecut la 2000, 2500 chiar și la 3000. Cât de ușoare? Acum, o mulinetă Airity LT 2500D (pe care o vizez pentru lanseta de mai sus) cântărește 185 de grame. Avantajul unei mulinete cu tambur mai mare în pescuitul cu monofilament se traduce în mai puțină memorie și lansări mai lungi. Se aplică și la firul textil, dar nu în aceeași măsură. Cert este că un tambur mai generos nu va mai scoate în lansare firele ca un cablu de telefon.

Ce diametre?

Inițial am început cu diametre mai mici 0,10mm 0,14mm la monofilament, apoi mărind clasa mulintelor am crescut și diametrele firelor de la 0,16mm până la 0,18mm. De ce? Ca să pierd mai puține năluci sau pești mari. Nu vorbim de situațiile de finețe în care și un fir de păr poate părea gros în ochii unui pește răpitor apatic, fie acesta păstrăv, lipan, clean, ștică, șalău sau biban. La firele multifilament folosesc 0,06mm până la 0,10mm, în funcție de aplicații și brand. De ce brand? Pentru că nu toate firmele (majoritatea) respectă diametrele înscrise pe rolă, în general sunt subdimensionate în declarații. Altfel, le aleg la ochi, la mână, știu cam ce îmi trebuie. Veți știi și voi în timp.

Ce fire?

100% monofilament Stroft GTM, ABR și Color. De ce? Am scris aici, detaliat. La multifilament e un pic mai complicat. În urmă cu mulți ani am cumpărat cel mai scump fir de pe piață, nu dăm nume, dar era absolut fabulos. Mătăsos, impecabil ca rezistență la un diametru real de 0,06mm, dar de 3 ori mai scump ca unul orice fir de prestigiu. L-am încărcat cu mare grijă pe mulinetă să nu pierd nici un centimetru de fir și am pornit spre primul lac de munte să îi testez pe niște păstrăvi sperioși la care nu puteam să ajung. Prima lansare… impecabil din toate punctele de vedere. A doua lansare, peste un promontoriu de pietre scufundat de care nu știam, las să cadă oscilanta până pe fund, simt ceva pe fir, înțep și se taie. Adio jumătate de fir. Cealaltă jumătate o am încă păstrată ca aminitre de bogat… băi, dar ce fir mișto era. N-am mai cumpărat niciodată fire scumpe. De atunci și până acum am rulat multe fire textile, într-un final am rămas fidel Daiwa J-Braid din considerente stricte de raport calitate versus preț.

Alte ițe, alte fițe?

Nu spun să vă cumpărați doar Stroft sau Daiwa, cu siguranță sunt multe alte fire la fel de bune sau mai bune, poate mai ieftine, poate mai scumpe. La mine acestea au trecut testul timpului și bugetului alocat. Ce pot să vă recomand este să cumpărați mereu fire “proaspete”, deoarece absolut toate firele de pescuit se depreciază în timp, fie acestea monofilament sau multifilament, chiar dacă nu au termen de expirare. Am văzut multe fire de renume coclite de la trecerea anilor și statul prin rafturi sau depozite care se rupeau ca papiota de ață. Încercați să cumpărați fire produse cât mai recent, puteți întreba toate aceste detalii la magazinele de unde vă aprovizionați. Dacă vă place un fir, tot din considerente de buget și încărcări optime ale tamburilor mulinetelor, dacă există, cumpărați role mari de 500 – 1000 metri. Tot din trecut citez, cel mai bun fir multifilament pe care l-am avut vreodată a fost un SpiderWire Steath cumpărat de pe Ebay pe rolă de 1000 metri.

Bine, bine, și eu cu cine votez? Pardon, ce alte fire îmi recomanzi? Care sunt cele mai bune?

Dacă ești în căutarea celui mai bun fir de pescuit, fie acesta monofilament sau multifilament, mergi mai mult la pescuit în gașcă sau la concursurile de pescuit. Vezi ce folosesc ceilați pescari, chestionează, încearcă, testează. Nu te baza doar pe recomandările de pe net sau din magazine. Apropos de teste reale, vă recomand site-ul LineLaboratory.com unde se testează real fire de pescuit monofilament și multifilament. Cât de real? Poți citi pe site și vedea pe canalul de Youtube cum se fac aceste teste și care sunt rezultatele date la unele dintre cele mai celebre fire de pescuit.

Păi și de fluorocarbon nu spui nimic?

Fiind un adept al pescuitului cu monofilament, pe mine nu prea m-a prins fluorocarbonul. Decât în câteva situații cum ar fi necesitatea folosirii strunelor/înaintașului de fluorocarbon la pescuitul știucii în ape limpezi. Din considerențe de dinți și invizibilitate. Tot apele limpezi dictează folosirea înaintașului de fluorocarbon în cazurile în care sunt obligat să pescuiesc cu fire multifilament. Da, dar, doar când nu prind pe linia directă. La păstrăv și lipan am pus destul de rar înaintaș de fluorocarbon, în general m-am descurcat fără, pentru că prefer să folosesc monofilamentul în detrimentul vizibilului și senzitivului multifilament. Apropos de vizibilitate, am început să folosesc din ce în ce mai mult Stroft Color în ape limpezi și ce să vezi? Surpriză! Nu i-a deranjat nici pe păstrăvi, nici pe lipani. Și cu voblere și cu linguri și cu gume.

Puțină, mai multă de fapt, istorie a firelor de pescuit monofilament și multifilament

Dacă ați ajuns până aici, felicitări, chiar citiți și vreți să asimilați mai multe informații. Pe vremea când existau reviste de pescuit, în ultimul mohican al presei haileutice din România, revista Pescuitul Pentru Toți, Mălin Mușatescu a scris un articol despre istoria firelor de pescuit monofilament și multifilament pe care nu trebuie să îl ratați, așadar vi-l las acum, ca bonus, în cele ce urmează. Enjoy.

Istoria firelor de pescuit monofilament și multifilament

Probabil că firul, alături de cârlig, a fost primul element de echipament de pescuit. Încă de pe vremea când oamenii făceau artă rupestră pescuitul a însemnat nu doar dibăcie, ci și echipament. Din fibre vegetale, din tendoane de animale, aceste fire prin intermediul cărora omul a pus la nasul peștelui momeala și apoi l-a scos din apă într-un mod deloc prietenos au fost veriga cea mai importantă.

Inventarea nylonului, DuPont 1936

În linii mari pescuitul cu năluci nu s-a schimbat față de ceea ce făceau amerindienii sau eschimoșii acum 700 – 800 de ani. Un obiect meșterit de pescar și care tras prin apă seamănă a pradă ia astăzi mințile peștelui răpitor, așa cum a făcut-o înainte de Columb. Venind cumva în zilele noastre, putem spune că dacă lanseta nu este senzitivă sau cârligul nu este foarte ascuțit, tot mai ai o șansă din 5 să prinzi ceva. Dacă mulineta nu merge bine, improvizezi și continui să pescuiești. Dar dacă firul te lasă, este imposibil să mai pui mâna pe mult visatul pește, mai mult sau mai puțin trofeu. Apanajul exclusiv al firului poate fi – pentru cei neinițiați în tainele pescuitului – rezistența la tracțiune, capacitatea acestuia de a rezista în lupta cu un pește mare. Rezistența la nod, uniformitatea in diametru, curgerea prin inele, absorbția apei, elasticitatea, rezistența la abraziune sunt însă parametri la fel de importanți. Așa cum știm cu toții, marea revoluție în pescuitul modern a venit odată cu inventarea nylonului 6.6 de compania americana DuPont în 1936.

Este o poveste interesantă legată de război, pentru că Marea Conflagrație a pus pe tapet și Germania nazistă, ai căror cercetători descopereau cam în același timp perlon, un alt tip de monofilament sintetic. Toată treaba asta are legătură cu aplicațiile pentru armată, în mod special cu parașutele. Imediat după război DuPont a lărgit sfera de aplicații în domeniul civil și uite așa am ajuns inevitabil la pescuit. Firul monofilament din nylon 6.6 avea o rezistența destul de mică raportată la diametru și în plus avea dezavantajul de a fi foarte rigid. Cu toate acestea monofilamentul a fost imediat un mare succes și a deschis practic calea pentru echipamentul de spinning. Dar până la spinning a fost baitcastingul, care a folosit firele multifilament din mătase cu mare succes și care a avut în apariția nylonului 6.6 sansa de a trece de la multifilamentul organic la cel sintetic. Mai exact este vorba despre Dacron, un multifilament realizat din fire din nylon împletite. Dezavantajele acestui multifilament erau că avea un procent de absorbție al apei destul de mare și că era în secțiune destul de plat, însă echipamentul de baitcasting e simțea destul de bine chiar și așa. Problemele apăreau însă în momentul în care acest gen de fire multifilament erau folosite cu mulinetele de spinning. Firul se lipea de blanc si de inele la lansare (fiind impregnat cu apă) și nu era corect pus pe bobină.

Stren și Berkley pionieri ai anilor ‘90

Din acest punct monofilamentul părea să fie sinonimul modernismului, mai ales că dezvoltarea chimiei a permis abordarea unor tipuri noi de polimeri, astfel încât nylon 6.6 a devenit desuet. Apariția copolimerilor a fost însă semnalul intrării într-o nouă eră pentru firele monofilament. Fiecare polimer a putut fi obținut urmărind anumite carateristici. Unii polimeri erau rezistenți la abraziune, dar rigizi, alții mătăsoși (fără memoria bobinării), dar puțin rezistenți la tracțiune. Și tot așa. Numai că un amestec bine controlat, astfel încât să fie folosit acel procentaj exact dintr-un polimer și altul, în funcție de caracteristicile dorite, a dus la ideea de copolimeri, ceea ce a permis obținerea unor fire monofilament cu proprietăți superioare. Mai mult, anii ’90 au fost semnalul pentru intrarea pe scena pescuitului a firelor monofilament specializate, asta tocmai pentru a elimina cât mai mult compromisul. Un fir mătăsos, perfect în lansare, are însă o elasticitate ridicată, deci o sensitivitate scăzută. În mod similar, un fir cu elasticitate scăzută, este un fir rigid, care poate crea mari probleme mulinetelor de spinning în lansare. Așa a apărut necesitatea producerii unor fire cu aplicații stricte, unele elastice, dar mătăsoase, altele mai rigide, dar mai senzitive, în funcție de tehnica de pescuit în care erau folosite. Stren și Berkley au fost pioneri în domeniu și au reușit să facă acest lucru la superlativ. Anii ’90 au fost însă și perioada în care au revenit pe firmament firele multifilament, revenire spectaculoasă datorată folosirii gelului de polietilenă la producerea nano-fibrelor, fapt ce a condus în cele din urmă la Dyneema și Spectra, micro-fibre cu proprietăți senzaționale în materie de rezistență și de lipsă a elasticității.

Era Superfirelor

Interesant este că Berkley a dus conceptul multifilamentului și mai departe, de la faimoasa Gorila Braid (multifilament împletit) la Fireline – un multifilament fuzionat și acoperit cu un strat care reduce fricțiunea pe inele. Succesul a fost enorm, iar combinarea acestor două tipuri de fire multifilament cu competițiile de bass a făcut ca ultimul deceniu al secolului XX să fie în pescuit o perioadă dependentă de ceea ce americanii au denumit SUPERFIRE. Numai că aceste „superfire” aveau două impedimente: vizibilitate crescută și rezistență scăzută la abraziune. Astfel privirile au îndreptate din nou spre monofilament, de data aceasta ceva special: florocarbonul. Florocarbonul a avut inițial aplicații în flyfishing, ca strună. Acest lucru s-a întâmplat deoarece pescuitul la păstrăv reclamă vizibiltate redusă a strunei, iar florocarbonul are indicele de refracțe identic cu al apei, ceea ce îl face parctic invizibil. În plus, este rezistent la abraziune și are elasticitate aproape nulă, însă rigiditatea ridicată a făcut ca producțiile timpurii să nu fie dorite de pescarii de spinning. Lucrurile s-au schimbat însă când Stren a scos pe piață un monofilament florocarbon cu o suplețe excelentă, asta fără să se piardă celelalte calități. Imediat dezvoltarea aplicațiilor în ape limpezi și în structuri cu grad mare de abraziune au generat tehnici noi de pescuit și năluci noi. Aceia au fost anii în care mutlifilamentul de top împletit erau Gorila Braid și Power Pro, iar în zona firelor fuzionate Berkley Fireline și Mitchell Spiderwire Fusion (Spectra) erau de departe cele mai căutate.

Ițele secolului XXI

La începutul secolului XXI armata s-a intersectat din nou cu firele de pescuit, de această dată cu cele multifilament, Dyneema fiind dorită de armata americană pentru diverse aplicații la echipamentele destinate teatrelor de război. Acest lucru a dus la o criză de materie primă, și implicit la o creștere a prețului firelor multifilament, însă zarurile fuseseră din nou aruncate, iar multifilamentul ajunsese deja ca un drog, iar de la drog până la sevraj nu este decât un pas, indiferent de preț. Am avut șansa să experimentez primele superfire în Statele Unite, la începutul anilor ’90, însă treptat am trecut de la Fireline si Spiderwire la SunLine, asta pentru că braidul începuse să se apropie tot mai mult de firele fuzionate ca fluiditate prin inele, mai puțin abraziv pentru inserturi și mai puțin zgomotoase. Un salt important pentru SunLine față de alte fire împletite a fost absorbția scăzută a apei, însă rezistența în șoc s-a dovedit în timp un factor de stress, cel puțin pentru… pescar. Asta m-a făcut să caut altceva, am trecut prin Sufix, Daiwa, Stroft, Momoi. Evident că fiecare dintre voi va căuta ceva în mod special, și trebuie să spun că am întâlnit destui care spun că Momoi nu e ce trebuie, alții care zic că Varivas este excepțional, alții că nu merită banii… Și tot așa. Un lucru important este să testați firele și să le observați punctele pozitive și cele negative, pentru că vă asigur că le au pe ambele, în egală măsură. – Mălin Mușatescu, revista Pescuitul Pentru Toți

Viitorul este în materialele multimedia, asta este clar. Din păcate, pierderea presei scrise este ca pierderea memoriei. Nimeni nu arhivează clipurile de pe Youtube, TikTok, postările de pe Facebook și Instagram în biblioteci. În lipsa presei scrise, am arhivat pe AndyArif.ro un jurnal de pescuit cu peste 100 de povești și videoclipuri. Te invit în magazinul meu de vise și pe grupul Google.

Daca ti-a placut, apreciez orice SHARE

Andy Arif

https://andyarif.ro

Pescuitul este o joaca frumoasa, atunci mai ales atunci cand o iei in serios. Copil de pescar, tata de pescar, prieten de pescar, povestitor, calator, iubitor de natura, visator in aceasta minunata lume a pescuitului. Fie ea vorbita, scrisa, foto, video sau online.

Postari asemanatoare

lasa un raspuns

Powered by TranslatePress